Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc la Tatăl. – Ioan 14, 12.
Hristos nu dorea să spună că ucenicii aveau să facă fapte mult mai însemnate decât a făcut El, ci că lucrarea lor avea să fie de o întindere mai mare. El nu Se referea numai la săvârşirea de minuni, ci la tot ce avea să se întâmple sub lucrarea Duhului Sfânt. „Când va veni Mângâietorul”, a zis El, „pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început. (Ioan 15, 26.27.)
Cât de minunat s-au împlinit aceste cuvinte! După coborârea Duhului Sfânt, ucenicii au fost aşa de plini de iubire faţă de El şi faţă de aceia pentru care El a murit, încât inimile se înduioşau de cuvintele pe care ei le rosteau şi de rugăciunile pe care le înălţau. Ei vorbeau în puterea Duhului Sfânt şi, sub influenţa acestei puteri, mii au fost convertiţi.
Ca reprezentanţi ai lui Hristos, apostolii aveau să aibă o influenţă puternică asupra lumii. Faptul că erau bărbaţi simpli nu avea să scadă influenţa lor, ci mai degrabă să le-o crească; căci mintea ascultătorilor lor avea să fie îndreptată de la ei la Mântuitorul care, deşi nevăzut, încă lucra cu ei. Învăţăturile cele minunate ale apostolilor, cuvintele lor de curaj şi încredere aveau să-i asigure pe toţi că ei nu lucrau în virtutea propriei lor puteri, ci în puterea lui Hristos. Umilindu-se pe ei, apostolii aveau să declare că Acela pe care iudeii L-au răstignit era Prinţul vieţii, Fiul viului Dumnezeu, şi că în Numele Lui săvârşeau lucrările pe care le făceau.
La întâlnirea de despărţire, avută cu ucenicii în noaptea dinaintea răstignirii, Mântuitorul nu a făcut nici o aluzie la suferinţa pe care o îndurase şi pe care mai avea să o îndure. El nu a vorbit despre umilinţa ce-I stătea în faţă, ci a căutat să prezinte minţii lor ceea ce putea să le întărească credinţa, făcându-i să privească înainte spre bucuriile care-l aşteptau pe biruitor. El Se bucura ştiind că va putea să facă mult mai mult pentru urmaşii Săi decât le făgăduise; că de la El va curge iubire şi milă îndurătoare care să cureţe templul sufletului, făcându-i pe oameni asemenea Lui în caracter; că adevărul Său, întărit prin puterea Duhului Sfânt, avea să înainteze biruind şi ca să biruiască.
«V-am spus aceste lucruri», a zis El, «ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea». (Ioan 16, 33.) – Faptele Apostolilor, p. 22, 23
Devoționalul este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.
