În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Ioan 7:37-38
… Preotul săvârşise ceremonia care comemora lovirea stâncii în pustie. Stânca aceea era un simbol al Său, care, prin moartea Sa, avea să dea ocazie să curgă râuri de mântuire pentru toţi cei însetaţi. Cuvintele lui Hristos erau apa vieţii. Acolo, în prezenţa mulţimii adunate, El S-a oferit să fie lovit, ca apa vieţii să se poată revărsa în lume. Lovindu-L pe Hristos, Satana credea că va distruge pe Domnul vieţii, dar din Stânca lovită au curs râuri de apă vie. Când Isus a vorbit astfel către popor, inima oamenilor a fost mişcată de o teamă plină de respect şi mulţi erau gata să zică împreună cu femeia din Samaria: „Dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete.” (Ioan 4, 15.)
Isus cunoştea nevoile sufletului. Fastul, bogăţiile şi onoarea nu pot mulţumi inima. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine.” Bogatul, săracul, cel de sus şi cel de jos sunt toţi la fel de bineveniţi. El făgăduieşte să uşureze mintea împovărată, să mângâie pe cel întristat şi să dea nădejde celui descurajat. Mulţi dintre cei care Îl ascultau pe Isus erau întristaţi din cauza nădejdilor spulberate, mulţi nutreau dureri ascunse, mulţi căutau să-şi astâmpere dorinţa inimii prin bucuriile lumii şi lauda oamenilor, dar, când totul era câştigat, vedeau că au muncit din greu numai pentru a ajunge la o fântână crăpată, din care nu puteau să-şi aline setea. În mijlocul scânteierii scenei voioase, ei stăteau nemulţumiţi şi trişti. Dar cuvintele lui Isus: „Dacă însetează cineva” i-au trezit brusc din meditaţia lor întristată şi, în timp ce ascultau cuvintele care au urmat, mintea lor s-a luminat de o nouă nădejde. Duhul Sfânt a prezentat simbolul înaintea lor, până când au văzut în El oferta darului nepreţuit al mântuirii.
