Făgăduința răscumpărării

ʺVrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiulʺ Geneza 3:15.

În floarea ofilită şi frunza căzută, Adam şi tovarăşa lui au văzut primele semne de degenerare. Mintea lor a înţeles cu putere faptul că orice lucru viu trebuie să moară. Chiar şi aerul, de care depindea viaţa lor, purta seminţele morţii.

Li se reamintea neîncetat de domeniul lor pierdut. Printre făpturile inferioare, Adam stătuse ca împărat şi, atâta vreme cât îi fusese loial lui Dumnezeu, toată natura îi respectase domnia; când a păcătuit însă, domeniul său a fost pierdut. Spiritul de răzvrătire, a cărui intrare o permisese el însuşi, s-a extins în toată creaţia animală. Astfel, nu numai viaţa omului, ci firea dobitoacelor, copacii din pădure, iarba câmpului, însuşi aerul pe care-l respira, toate povesteau lecţia tristă a cunoştinţei răului.

Însă muritorii nu au fost lăsați pradă rezultatelor răului pe care-l aleseseră. În sentinţa rostită asupra lui Satana a fost dată o indicaţie a răscumpărării. „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie“, a spus Dumnezeu, „între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul“. Geneza 3,15. Această sentinţă, rostită în auzul primilor noştri părinţi, trebuia să fie pentru ei o făgăduinţă. Înainte să audă de spini şi de pălămidă, de truda şi suferinţa care avea să fie partea lor sau de ţărâna în care erau nevoiţi să se întoarcă, ei au auzit cuvinte care le-au dat speranţă. Tot ce fusese pierdut prin cedarea în favoarea lui Satana putea fi recâştigat prin Hristos.

Această indicaţie ne-o repetă şi nouă natura. Deşi mânjită de păcat, ea nu vorbeşte doar despre creaţie, ci şi despre răscumpărare. Cu toate că pământul mărturiseşte despre blestem prin semnele evidente de degradare, este încă bogat în dovezi ale puterii dătătoare de viaţă. Copacii îşi leapădă podoaba numai pentru a se înveşmânta cu un frunziş mai proaspăt; florile mor pentru ca apoi să renască într-o nouă frumuseţe; şi în fiecare manifestare a puterii creatoare este oferită asigurarea că putem fi creaţi din nou în acea „neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul“. Efeseni 4,24. În acest fel, chiar lucrurile din natură şi modul în care funcţionează ele — care ne aduc aminte cu putere despre marea noastră pierdere — devin pentru noi mesageri ai speranţei.

Oriunde se întinde răul, se face auzit glasul Tatălui nostru îndemnându-Şi copiii să vadă în rezultatele lui natura păcatului, avertizându-i să părăsească răul şi invitându-i să primească binele. – Educația 26, 27.

Devoționalul face parte din cartea  Asemenea lui Isus de Ellen G. White.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.