Omul acesta își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț. Marcu 5:3Vindecarea demonizatului din Gadara este una dintre cele mai...
018 – Abrupt
Să dăm la o parte… păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte Evrei 12:1Drumul vieții spirituale are uneori un...
017 – Abrogare
Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege… (Romani 3:21).La prima vedere aici pare să fie vorba despre abrogarea Legii. Atunci când o lege se...
016 – Abreviere
Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Galateni 5:14Aici avem de-a face cu o abreviere, adică un text prescurtat. Toată...
015 – Abordare
Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește. 1 Corinteni 2:14Probabil că...
014 – Abominabil
Fiindcă nu au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Romani 1:28 Una dintre caracteristicile păcatului...
013 – Abolire
Iată postul plăcut Mie: Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug. Isaia 58:6Prin natura ei, credința în Dumnezeu este aboliționistă. Condiția...
0012 – Abnormitate
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur…” Geneza 2:18.La începutul istoriei omenirii, Dumnezeu a folosit un procedeu special pentru a aduce la existență ființa umană,...
011 – Abnegație
Dar Urie s-a culcat la poarta casei împărătești, cu toți slujitorii stăpânului său, și nu s-a coborât acasă la el. 2 Samuel 12:9 Urie Hititul nu era, prin naștere, un...
010 – Ablațiune
Și dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi...










