Matei 5:6 Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați.
Definiții:
Flămânzi și însetați se referă la dorința, pasiunea, determinarea căutării lucrurilor spirituale în comparație cu cele vremelnice.
Neprihănirea este starea după voia lui Dumnezeu în care suntem în armonie cu principiile, așteptările și valorile Sale.
A fi săturați înseamnă a intra în realitatea salvării din păcat unde și când toate nevoile noastre vor fi deplin satisfăcute. Dumnezeu va șterge orice lacrimă și nu ne va mai arde nici o arșiță.
Oare cum or fi sunat aceste cuvinte când au fost rostite de Învățătorul pe Muntele Fericirilor? Nu știm exact, dar ne putem face o idee. Prezența romană incomodă și stânjenitoare în Palestina, amestecată cu platitudinea și rutina iudaică formau un mediu în care efervescența religioasă putea fi o soluție de evadare din cadru. Contextul actual creează un mediu excelent pentru fervoarea neprihănirii.
Cei flămânzi și însetați după neprihănire constituie o imagine de excepție într-un mediu saturat de mânie, confuzie, incertitudine și violență în care ne ducem existența. Pe deoparte un asemenea grup ar putea părea ciudat și anacronic, dar, pe de altă parte grupul acesta are o promisiune care cu greu poate fi de refuzat. Ei vor fi săturați. Dincolo de idealul consumist al stomacului plin, această perspectivă a sațietății spirituale devine suficient de atractivă pentru o largă majoritate.
Saturația promisă aici de Dumnezeu nu se referă în primul rând la o existență materială decentă, deși o cuprinde fără îndoială și pe aceasta, ci la îndestularea spirituală care presupune răspunsul la toate îndoielile, căutările și interogațiile sufletului hărțuit de promisiunile deșarte ale păcatului și ale răului întruchipat în atâtea ipostaze înșelătoare. Promisiunea pentru cei flămânzi și însetați după neprihănire este salvarea veșnică în Împărăția slavei, unde Dumnezeu va șterge orice fel de lacrimă. Aici intră mai ales lacrimile sufletului alături de lacrimile ochilor îndurerați și suferinzi.
Una dintre cele mai bune ilustrații ale modului cum funcționează această fericire a celor flămânzi și însetați după neprihănire este întâlnirea femeii din Samaria cu Isus, la fântâna lui Iacob. Acolo, Învățătorul îi deschide sufletului zbuciumat de nereușite, perspectiva unei soluții magistrale. „Nu îți va mai fi sete niciodată!” a spus Isus, iar femeia a început să înțeleagă că această saturație însemnă altceva decât adăparea fizică. Ea și-a lăsat gălețile la fântână și a alergat în sat să transmită eficient fervoarea credinței și a neprihănirii pe care tocmai o dobândise. Efectul a fost mai mult decât convingător. Dintr-odată vecinii ei care o priviseră cu suspiciune, s-au aprins și ei de această febră a salvării și au venit să-L întâlnească pe Isus.
Femeia din Samaria nu știa că setea fizică vine din creier și nu avea prea multe cunoștințe teologice despre percepția nevoii de salvare, dar când a aflat despre apa care îi împlinește toate nevoile, a primit această apă și s-a grăbit să o ducă și altora, spre bucuria ei și a celor cu care venea în legătură.
În acest context, întrebarea de studiu devine: Cum se formează și cum se întreține senzația de foame și sete spirituală care conduce la soluția paradoxală, salvatoare și îndestulătoare a lui Dumnezeu?
Primul lucru de care trebuie să ținem cont este că Dumnezeu are deja soluțiile pentru problemele noastre. El așteaptă doar ca noi să la acceptăm și să le lăsăm să lucreze în viața noastră. Foamea și setea după neprihănire constituie lucrarea Duhului Sfânt, care mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Atunci când prezența și lucrarea Duhului Sfânt sunt acceptate în mintea noastră, fervoarea spirituală constituie o manifestare naturală a Sfântului Oaspete. Orice străduință sau sforțare omenească lipsită de Duhul Sfânt nu va face decât să ne înșele pe noi înșine și să-i dezamăgească și pe ceilalți cu privire la adevărata redeșteptarea spirituală.
În al doilea rând, fervoarea spirituală reconfigurează prioritățile, valorile și comportamentul. Omul spiritual caută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, iar celelalte lucruri sunt rezolvate ca o consecință a orientării spirituale. Aparent, orientarea spirituală perturbă și întârzie competența în domeniul material al existenței. Dar nu este așa. De cele mai multe ori, soluțiile omului spiritual la chestiunile curente sunt superioare celor alese de oamenii orientați exclusiv spre interesele materiale. Orientarea spirituală devine un factor de succes în domeniul vieții profesionale, familiale și sociale. Lumea recunoaște din ce în ce mai mult că un om cu o conduită morală corectă este mult mai valoros în domeniul profesional decât persoanele cu defecte majore de caracter.
În al treilea rând, așa cum foamea și setea fizică sunt semnul sănătății fizice, la fel foamea și setea spirituală constituie semne ale sănătății spirituale. La fel cum grija pentru sănătatea fizică întreține starea de bine a fizicului, la fel grija pentru sănătatea spirituală întreține bunăstarea sufletului. În acest caz, principiile sănătății se aplică și în menținerea tonusului spiritual la cote de funcționare optimă. Deci:
- Cum și ce ne hrănim sufletul? Este Pâinea cea vie, Pâinea noastră cea zilnică, hrana noastră spirituală de bază? Ne hrănim cu alimente sănătoase, sau ingurgităm la greu Euri nocive pentru suflet?
- Care este apa sufletului pe care bem în mod regulat, cam 2 litri în fiecare zi? Care este izvorul din care bem?
- În ce ape ne scăldăm sufletul? Cum ne menținem igiena spirituală? Ce cosmetice folosim și cum le aplicăm?
- Unde și cum ne odihnim sufetul? Ce anume ne conferă refacere, recreere și divertisment? Unde ne petrecem vacanțele, în care ținuturi ne place să călătorim?
- Cât timp ne expunem la lumina Soarelui dreptății?
- Ne mulțumim cu aerul viciat al societății, sau urcăm regulat pe muntele rugăciunii și rugăciunea noastră devine o respirație a sufletului?
- Cum reușim să armonizăm munca și odihna? Ne luăm timp suficient pentru noi ca să avem de unde să oferim pentru alții în mod eficient?
