Matei 16:13 Isus a venit în părțile Cezareii lui Filip și a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”
In context, Isus este pe punctul de a intra în ultimul an de lucrare publică, timp pe care avea să-l petreacă în mod deosebit pentru a-i forma pe ucenicii Săi și a-i pregăti să ducă singuri misiunea de a întemeia biserica Sa. Întrebarea pe care le-o pune este menită să sporească credința lor în El ca Mesia. Partea cea mai dificilă avea să fie să îi convingă pe apostoli de partea sacrificială extremă a misiunii Sale ca Salvator al lumii.
Întrebarea lui Isus ne sugerează o serie de motive de meditație dintre cele mai profunde și serioase cu privire la noi înșine și la identitatea, misiunea și mesajul nostru, de aceea va fi nevoie de cel puțin două ocazii de a dezvolta meditația cu privire la această întrebare.
Prin urmare, „Cine zic oamenii că sunt eu?” aceasta este întrebarea.
Oamenii zic despre mine că eu sunt ceea ce le spun eu prin cuvinte și fapte despre mine. Mai există încă și alte elemente care merită luate în considerație. De exemplu, ceea ce prietenii, colegii, apropiații și familia spun despre mine este o sursă de informare pentru imaginea mea publică. Și nu trebuie minimalizată nici contribuția celor rău-voitori, sau celor care nu mă plac, la formarea imaginii mele publice. Un alt element important al felului în care oamenii mă percep este modul în care eu însumi cred și gândesc despre mine. Dar despre imaginea de sine vom vorbi data viitoare. Acum ne vom concentra asupra identității personale. Despre ceea ce vorbesc oamenii despre noi nu ar trebui să constituie grija noastră supremă, dar nici nu ar trebui să neglijăm acest aspect al vieții. Însuși Învățătorul oamenilor a fost interesat de acest lucru.
Iată o serie de elemente care compun în mod dinamic și interconectat identitatea personală a fiecăruia dintre noi:
- Aparența fizică.
- Psihologia personală.
- Integrarea socială.
- Comunicarea culturală.
- Valorile morale.
- Competența profesională.
- Imaginea digitală.
- Fizicul nostru depinde de doi factori de bază: moștenirea genetică și atitudinile asumate față de modul de a arăta. Despre moștenirea genetică nu avem ce să ne plângem și nici cu ce să ne lăudăm, pentru că pe acesta o primim ca un dar nesolicitat de la părinți și de la Dumnezeu. Cu privire la aceasta trebuie doar să ne dezvoltăm un spirit de mulțumire și recunoștință. Partea cea mai importantă este: cum administrăm și cum dezvoltăm tot ceea ce am primit ca moștenire biologică? Nimeni nu poate și nu trebuie să subestimeze rolul și importanța celor șapte ani de acasă, dar nu se reduce totul doar la atât. Noi avem responsabilitatea de a ne dezvolta toate capacitățile personale prin educație formală academică și prin educație continuă pe parcursul întregii vieți. Postura pe care o adoptăm în mod conștient și inconștient, poziția corpului în mers, sau șezând, gesticulația, limbajul nonverbal, ținuta, igiena personală, casa, mașina, stilul de viață și tot ce pot vedea oamenii la noi contribuie la aparența noastră publică. Despre aceasta vor vorbi oamenii. Și într-o mare măsură aceștia suntem noi.
- Psihicul nostru formează în sine întreaga noastră lume a sufletului. În cea mai mare parte această lume este intimă și puțin înțeleasă, poate chiar și de cei foarte apropiați, mai ales dacă avem o structură introvertită. Dar, ceea ce purtăm în suflet se dă pe față într-o mare măsură prin cuvintele și gesturile noastre pe care oamenii au dreptul să le înțeleagă și să le interpreteze fără ca noi să-i putem corecta sau influența. Personalitatea, temperamentul, emoțiile, convingerile și principiile noastre se împletesc într-o inteligență spirituală care ne definește identitatea și care le oferă celor din jur ocazia să ne evalueze și să ne aprecieze și să vorbească despre cine suntem noi. Interesul nostru nu trebuie să prevaleze în privința a ce spun oamenii ci în privința cine suntem noi cu adevărat. Acest lucru îl cunoaște Dumnezeu și este foarte important și pentru noi.
- Integrarea noastră socială este un alt element care le oferă celor din jur ocazia să spună câte ceva despre noi. Modul în care reușim să interacționăm și să intrăm în relații cu cei din jur definește identitatea noastră și identitatea noastră ne ajută, sau ne face dificilă relația cu cei din jur. Dragostea, compasiunea, respectul și generozitatea sunt elemente care facilitează interacțiunea noastră socială și ne ajută să ne îndeplinim rolurile personale în viața de familie și în mijlocul lumii în care trăim.
- Comunicarea culturală este abilitatea noastră de a înțelege și a folosi cunoștințele pe care le avem pentru a ne face înțeleși în mijlocul lumii în care trăim. Cultura este complexul de convingeri și valori comune și specifice populației cu care ne identificăm. Pentru cei credincioși în Dumnezeu într-o lume care este diferită și față de care suntem diferiți, comunicare culturală devine chiar mai solicitantă și complicată decât pentru ceilalți. Avem datoria de a cunoaște tradițiile și valorile culturale ale lumii pentru a putea naviga cât mai lin printre ele și astfel să ni le putem afirma asertiv și eficient pe ale noastre. A fi diferit nu trebuie înțeles totdeauna în termeni de mai buni sau mai răi, ci pur și simplu ca a fi altfel. Respectul, condescendența și toleranța reciproce ne pot ajuta să ne înțelegem unii pe alți și să comunicăm bine și eficient. Evanghelia veșnică poate ajunge la oameni numai însoțită de harul și îndurarea lui Dumnezeu.
- Valorile noastre morale îi ajută pe oamenii din jur să spună despre noi că suntem oameni buni sau oameni răi. Societatea are propria ei scară de valori morale care se pot potrivi în mare măsură cu principiile noastre de viață. În general, orice societate omenească tinde să acorde credit unui caracter demn și plin de dragoste. Principala țintă a experienței noastre religioase este formarea unui caracter asemănător Dumnezeului pe care Îl slujim. Ferice va fi de noi atunci când oamenii se vor referi la noi ca la reprezentanți, dedicați și credincioși ai lui Dumnezeu.
- Competența noastră profesională ne poate ridica sau ne poate coborî pe scara aprecierii pe care ne-am dori să o auzim de la colegii noștri. Cum suntem la locul de muncă în profesia, sau meseria prin care ne câștigăm existența, are un cuvânt greu de spus în definirea identității noastre. Avem datoria înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor de a ne perfecționa cât mai bine în domeniul în care slujim și de a reprezenta cât mai bine principiile și normele morale ale credinței noastre în piața publică și la locul de muncă.
- Imaginea noastră virtuală este parte din propria noastră identitate, uneori în completarea acesteia, alteori în opoziție cu aceasta. Dacă avem un telefon cât de cât inteligent, așa cum au toți oameni de astăzi, activitatea noastră pe rețelele sociale conturează o parte a personalității noastre. Studii recente demonstrează că odată cu activitatea noastră on line oamenii își formează o părere despre noi și discută despre aceasta. Cine se află în lista noastră de prieteni, ce postări trimitem, cui și la ce dăm like-uri, toate aceste spun oamenilor ce fel de oameni suntem. Atunci când oamenii cunosc identitatea noastră spirituală, inclusiv despre biserica din care facem parte își vor forma o părere sau alta față de care suntem responsabili înaintea lui Dumnezeu. Iată de ce trebuie să fim atenți și exigenți cu sursele noastre de informare și cu materialele pe care le promovăm pe rețelele sociale. Se va găsi acolo spiritul unei Evanghelii veșnice, sau căutarea maladivă după curiozități excentrice sau conspirații care nu trec proba faptelor reale? De noi depinde ce zic oamenii despre noi.
(va urma)
