Matei 16:6 Isus le-a zis: „Luați seama și păziți-vă de aluatul Fariseilor și al Saducheilor.”
Isus tocmai a încheiat o discuție dură cu fariseii și saducheii care Îi cereau un semn ca să-L ispitească și le-a spus ucenicilor cuvintele de mai sus. Cu destul de multă dificultate, ucenicii au înțeles că, prin aceste cuvinte, Isus nu le adresa o mustrare pentru că nu au cumpărat pâine ci îi sfătuia în modul cel mai serios cu putință să se ferească de influența distrugătoare a filosofiei de viață și a învățăturii explicite și implicite a fariseilor și saducheilor.
Insistența fariseilor și a saducheilor de a primi un semn de la Isus dovedea lipsa lor de credință și planurile lor viclene de a produce fapte și dovezi cu care să Îl poată condamna și elimina din viața publică pe Salvatorul lumii. Avertismentul lui Isus transmis ucenicilor era cât se poate de oportun și operant și a rămas la fel de actual până în ziua de astăzi, de aceea merită un studiu serios și atent.
Metafora aluatului fusese folosită în sens pozitiv în una dintre parabolele Împărăției în care Cuvântul divin al Scripturii, prin mijlocirea Duhului Sfânt, produce o înnobilare sistematică și profundă a vieții spirituale. Prin contrast, acum Isus folosește metafora aluatului pentru a sublinia fermentația distrugătoare pe care o poate aduce modul de a gândi și comportamentul fariseilor pentru cei porniți pe drumul cel drept al lui Dumnezeu și al adevărului.
Avertismentul lui Isus cu privire la aluatul Fariseilor nu contravine unui studiu atent al acestui subiect, ci dimpotrivă, ne va ajuta să identificăm și să ne abținem de la practicile de gândire și comportament specifice liderilor religioși corupți din timpul acela și din toate timpurile până astăzi.
Iată elementele unui tablou sumbru și respingător al profilului moral al fariseilor și Saducheilor:
- Aroganța
- Ipocrizia
- Legalismul
- Necredința
- Viclenia
- Compromisul
- Răutatea
- Aroganța este manifestarea unei încrederi excesive în propria valoare, desconsiderarea altora, refuzul de a învăța și dificultatea de a recunoaște greșelile. Arogantul se crede mai presus decât ceilalți, nu acceptă sfaturi sau corectare, subestimează contribuția celorlalți, vorbește disprețuitor și ironic la adresa altora și caută totdeauna să se impună sau să aibă ultimul cuvânt. Scriptura prezintă câteva exemple foarte clare de oameni aroganți, cum ar fi faraonul Egiptului care vorbește cu trufie la adresa Dumnezeului evreilor; Goliat care sfidează și batjocorește pe Dumnezeu și pe poporul Său; Nabucodonosor, împăratul Babilonului care își atribuie toate meritele când privește de pe terasa palatului său toate construcțiile din jur; însuși Satana, geniul răului, dovedește aroganță extremă atunci când dorește să-și depășească statutul de creatură, aspirând la închinarea cuvenită numai lui Dumnezeu.
- Ipocrizia este diferența dintre ceea ce afirmă cineva și ceea ce este el cu adevărat. Se pare că acest păcat a fost cel mai aspru criticat de Învățătorul oamenilor în timpul misiunii Sale pe pământ. Ipocritul încearcă să înșele buna-credință a celorlalți semeni dându-se drept altcineva. Falsitatea morală prezintă o imagine bună în afară și cu totul altceva în suflet, gânduri și sentimente. Poate că Machiaveli ar putea cel mai bine să ne explice cum poate cineva folosi cuvintele pentru a ascunde ce are sau ceea ce nu are în suflet.
- Legalismul poate fi recunoscut ușor atunci când cineva pune accentul în mod excesiv pe formele exterioare, ignorând lucrurile esențiale conținute în Legea lui Dumnezeu: iubirea, mila, dreptatea și adevărul. Legalistul îi judecă repede pe alții pentru lucruri pe care el însuși nu se sfiește să le facă. Legalistul insistă pe faptele și realizările proprii ca și când aceste îi acordă dreptul la mântuire, în timp ce ignoră sau minimalizează valoarea și puterea harului divin.
- Necredința fariseilor a fost sancționată de Învățătorul chiar în contextul textului de bază din studiul nostru. De fapt, cel mai dureros lucru pe care ipocritul legalist încearcă să îl ascundă este lipsa credinței autentice. Din moment ce viața fariseului este falsă, cum ar putea tocmai credința sa să fie autentică? Necredința nu este doar absența credinței ci îndoială, respingere și neîncredere în promisiunile și lucrările Lui Dumnezeu. O asemenea realitate interioară a sufletului este presărată de frici absurde sau reale atunci când credința ar fi putut să aducă pace, încredere și siguranță.
- Viclenia fariseilor a fost devoalată ori de câte ori era folosită pentru a crea un scenariu prin care ei să-și afirme pretinsa superioritate în detrimentul lui Isus și a lucrării Sale. Viclenia este o înșelăciune subtilă motivată de intenții rele, manipulare și nesinceritate. Ținta vicleniei este întotdeauna profitul personal și distrugerea și pierderea celorlalți. Viclenia în stare avansată este specifică lui Satana care folosește cele mai rafinate atracții sau ispite pentru a face să se piardă pentru veșnicie viețile oamenilor candidați la Împărăție și salvare.
- Compromisul mai marilor iudei se manifesta ori de câte ori acesta îi putea ajuta să-și îndeplinească planurile nelegiuite. În timp ce fariseii condamnau cu furie pe cei care strângeau taxele impuse de romani, aceștia nu se dădeau înlături să colaboreze copios cu puterea romană mai pe față sau mai în secret. Cu siguranță că scrisorile secrete ale fariseilor ajungeau regulat la Roma pentru a-l informa tendențios pe cezar despre demersurile sau tendințele demnitarilor romani trimiși în misiune în Iudeea. Compromisul politic făcea loc de manevră și compromisului moral când era vorba despre satisfacerea poftelor rafinate ale celor de la putere sau când mita lor putea rezolva mai simplu sau mai repede diversele probleme.
- Răutatea ca trăsătură de caracter este o înclinație intenționată de a face rău prin fapte, cuvinte sau atitudini. Ea se naște din egoism, resentimente, invidie sau mândrie. Răutatea este dispoziția interioară de a produce suferință fără un motiv justificat, ci din plăcere, răzbunare sau dispreț. Răutatea caută ocazii să rănească sau să umilească pe cineva; ține minte răul și nu iartă ușor; se preface amabilă dar are intenții ascunse; ea își justifică acțiunile sub pretextul „adevărului” sau „dreptății”.
Recuperarea din spiritul și mentalitatea fariseilor vine numai prin pocăința sinceră și susținută pe care așteptătorul autentic o poate avea în dezvoltarea unei relații apropiate cu Isus, în care relație, Duhul lui Dumnezeu transformă viața și remodelează caracterul după modelul divin.
