Urgențe în așteptare – 34. Când vin șuvoaiele

Matei 7:24,25 De aceea, pe oricine aude cuvintele Mele și le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.

La încheierea predicii de pe munte avem o concluzie simplă, clară și convingătoare. Aici Învățătorul subliniază o serie generoasă de priorități, urgențe și adevăruri de bază.

  1. Oricine are responsabilitatea construirii unei structuri personale de idei, principii, convingeri, valori și comportamente. Nimeni nu este exceptat și nici nu se poate eschiva, scuza sau dezvinovăți. A renunța să acționezi conștient și sistematic la edificarea propriei concepții despre lume și viață îi dă ocazia celui rău să determine o orientare greșită pe care el o poate folosi spre pierderea șansei de salvare care este oferită în dar și nediscriminatoriu de Dumnezeu.
  2. Isus și cuvintele Sale constituie sursa de inspirație și materialul din care se poate construi temeinic, durabil și sigur. El este Stânca veacurilor care constituie atât temelia cât și materialul și tehnologia și energia constructoare. Contactul personal cu Maestrul prin studiu și rugăciune constituie secretul, puterea și siguranța construirii caracterului pentru veșnicie.
  3. Acum se desfășoară șantierul devenirii personale. Parcursul vieți este alocat dezvoltării. Procesul tehnologic se desfășoară sub supravegherea, observațiile și cu ajutorul Dirigintelui de șantier care zidește în mine o inimă curată. Renașterea spirituală este o lucrare care continuă toată viața și este de dorit ca aceasta să fie ascendentă urmând Modelul divin.
  4. Aptitudini. Pentru o construcție corespunzătoare sunt necesare aptitudini, determinare, efort, sacrificiu. Aptitudinile strict necesare sunt: introspecția, învățarea și adaptarea, aplicate într-un ciclu continuu, care transformă adevărul divin în trăsături de caracter. Introspecția este o experiență care cere curaj sinceritate și obiectivism. Aici, entuziaștii trebuie să fie atenți la fenomenul de autoînșelare. Cineva se poate simți și considera corect în timp ce este departe de idealurile lui Dumnezeu. Rugăciunea sinceră și acceptarea lucrării Duhului lui Dumnezeu pot preveni o supraevaluare înșelătoare. Pesimiștii trebuie să fie atenți să cadă într-o stare de vină și învinovățire de sine patologică
  5. Omul cu judecată planifică, acționează și evaluează lucid. Emoțiile și entuziasmul sunt inevitabile, plăcute și necesare, dar nu supreme și nici determinante. Emoțiile creează o concurență permanentă și insistentă a lucidității de aceea avem nevoie de acțiuni intenționate pentru analiză imparțială de sine.
  6. Ploaia și vântul sunt cele care verifică dar care și determină stabilitatea și anduranța constructului personal. Duhul este asistentul permanent atât al construcției cât și a verificării finale. Testarea construcției personale se realizează periodic prin diverse momente personale de încercare, necaz și durere, și poate chiar pierderi importante. Principalul beneficiar al încercării este credința personală care se dezvoltă și crește cel mai bine în perioadele și momentele de solicitare. Există și o verificare finală, într-un timp de necaz cum nu a mai fost de când lumea. Dacă ploaia și vântul Duhului nu au fost prezente în timpul construcției, ele nu își pot găsi locul în experiența noastră personală iar consecința este distrugerea casei credinței și convingerilor personale.

Texte biblice:

1 Corinteni 3:11 Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea carte a fost pusă și care este Isus Hristos.

Efeseni 2:20 Fiind zidiți pe temelia apostolilor și a prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.

1 Corinteni 3:9 Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 3: 12-14 Dacă zidește cineva pe această temelie: aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe față; ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. 

Oficiul profetic:

Dorești să devii un urmaș al Domnului Hristos și totuși nu știi cum să începi? Te afli în întuneric și nu știi cum să găsești lumina? Urmează lumina pe care o ai. Hotărăște-te să păzești ceea ce știi din  Cuvântul lui Dumnezeu. În Cuvântul acesta se află puterea și chiar viața Lui. Dacă accepți Cuvântul Său cu credință, el îți va da puterea de a asculta. Când acorzi atenție luminii adevărului, pe care o ai, vei primi o lumină mai mare. Tu clădești pe Cuvântul lui Dumnezeu, iar caracterul tău se va forma după modelul caracterului lui Hristos. CMF 150

    

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *