1 Ioan 2:1,2 Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos cel neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii întregi.
Să ne întoarcem la tema de săptămâna trecută. Am vrut să știm ce sunt hainele albe pe care le vor purta cei salvați din lumea păcatului. Am aflat că ele reprezintă caracterul lor nepătat. Am sugerat că prin puterea harului și lucrarea Duhului Sfânt ființa umană poate cunoaște o mare transformare, dar atunci când încercăm să punem în practică strategia ne dăm seama alături de Pavel care zice: „Când vreau să fac binele, răul este lipit de mine” (Romani 7:21). În acest caz avem o mare problemă cu păcatul care nu dispare odată cu ridicarea din apa botezului.
Privitor la hainele albe și întreținerea lor găsim scris că cei salvați „și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului” (Apocalipsa 7:14). Și de asemenea: „Ferice de cei ce-și spală hainele ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate” (Apocalipsa 22:14). Acest lucru ne sugerează că hainele albe ale caracterului nostru sunt dependente de puterea sacrificiului salvator a lui Isus Hristos pentru a putea fi găsiți vrednici. Pe lângă dezvoltarea caracterului mai este necesară și curățirea lui permanentă de păcatele inerente în timpul de pregătire și așteptare.
Așa cum pentru păcate erau prescrise jertfe în VT, la fel în NT este prescrisă o jertfă de ispășire. Aceasta este jertfa Mielului lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii. Acum se naște o dilemă foarte serioasă: în vechime, toate jertfele erau prescrise numai pentru păcatele neintenționate, dar cu păcatele intenționate, ce soluție se prescrie?
Atât în VT cât și în NT iertarea de păcate poate avea loc numai prin sângele lui Isus și pocăința păcătosului. Atât păcatele neintenționate cât și cele cu premeditare pot fi iertate prin sângele lui Isus și pocăința autentică a făptuitorului.
Avem o demonstrație convingătoare în Psalmul 51 cu privire la păcatul lui David despre care nu se poate spune că a fost săvârșit din greșeală, sau din lipsă de atenție. Natura profund păcătoasă a lui David l-a condus la o serie de fapte odioase și josnice cu consecințe dintre cele mai dramatice. Urie Hetitul a fost sacrificat fără rost și patru copii ai lui David și-au găsit moartea în modul cel mai dureros cu putință. Dumnezeu, totuși vorbește despre David în termenii cei mai favorabili: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea” (Faptele Apostolilor 13:22, cuvântarea lui Pavel în Antiohia Pisidiei).
Iar pentru ca iertarea lui Dumnezeu față de David să meargă până la capăt, Solomon care este al doilea fiu al Batșebei cu David este recunoscut de Dumnezeu ca urmaș spiritual și politico-administrativ, al tatălui său, David pe tronul lui Israel. Acesta a fost dotat de Dumnezeu cu daruri și talente excepționale și a devenit unul dintre scriitorii inspirați ai Scripturilor.
Deci, Dumnezeu îl reabilitează în mod deplin pe cel care se pocăiește de păcatul făcut cu intenție și premeditare. Această refacere a relației poate avea loc doar în termenii jertfei ispășitoare a lui Hristos și a unei pocăințe autentice. Pocăința doar de formă se dovedește a fi ineficientă. Vezi pocăința lui Esau care și-a vândut dreptul de întâi născut, dar care nu era supărat de pierderea avantajelor spirituale ci doar de pierderile materiale. Dumnezeu îl numește „lumesc” și ne avertizează să nu urmăm exemplul lui (vezi Evrei 12:16).
Întorcându-ne la Psalmul 51 putem lua în considerație următoarele aspecte ale pocăinței autentice și ale purificării caracterului:
(Atenție la v 16,17…jertfe??? O inimă zdrobită)
- Ștergerea fărădelegilor este lucrarea milei lui Dumnezeu
- Recunoașterea păcatului din conștiința profundă (căci îmi cunosc bine fărădelegile)
- Păcatul îi afectează de cei din jur și este îndreptat împotriva lui Dumnezeu
- Iertarea și dreptatea divină sunt satisfăcute reciproc și deplin
- Starea de păcătoșenie este moștenită genetic
- Aspirația spirituală este promovată de Dumnezeu (Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul)
- Cererea iertării trebuie să fie serioasă și specifică
- Iertarea aduce puritate sufletească (spală-mă și voi fi curat)
- Refacerea urmează în mod necesar (o inimă nouă și un duh nou și statornic)
- În final, bucuria salvării este restabilită, potențialul misionar este refăcut iar binecuvântările se revarsă asupra întregului popor (atunci voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă…vezi v. 13-19)
