Renunță la ranchiună, nu la speranță!

• Renunțăm la oameni atunci când sunt nepoliticoși.
• Renunțăm la oameni când continuă să facă aceleași greșeli.
• Renunțăm la oameni când ne dezamăgesc.
• Renunțăm la oameni când ne enervează.
• Renunțăm la oameni când aceștia nu sunt atât de inteligenți sau de realizați pe cât credem noi că ar trebui să fie.
• Renunțăm la oameni când sunt greu de iubit.

Dacă petreci suficient timp pe rețelele de socializare, poate vei avea simțământul că oamenii sunt înlocuibili. Întotdeauna va fi un influencer din social media care să te îndemne cu emfază să-i păstrezi în jurul tău doar pe cei care au „o energie bună”, iar dacă cineva te enervează, să îl excluzi din cercul tău apropiat, deoarece „nu ai nevoie de acest fel de negativitate în viața ta!”. Îți va spune că dacă cineva gândește, votează sau trăiește diferit de tine, ar trebui să scapi de acea energie negativă.

Este adevărat, oamenii pot fi dificili. Dar, dacă renunți la toți care au o hibă, în cele din urmă vei ajunge singur – pentru că toți au câte o imperfecțiune. Apoi, când ești lăsat singur, fără toți acei oameni cu imperfecțiuni, vei descoperi că nici pe tine nu te placi prea mult – pentru că și tu, la rândul tău, ai imperfecțiuni.

Deși uneori renunțăm la oameni pentru că nu se aseamănă suficient cu noi, alteori renunțăm la ei pentru că se aseamănă prea mult cu noi. Am auzit un fermier în vârstă descriind pe cineva cu care nu se înțelegea, dar care se asemăna foarte mult cu el: „E ceva la băiatul ăsta care nu îmi place la mine.” Adesea, fără să ne dăm seama, nesiguranțele, egoismul sau obiceiurile rele ale altcuiva ne reamintesc de trăsăturile negative pe care și noi le avem.

Dacă iubești câinii probabil ai auzit și tu comentariul: „Cu cât întâlnesc mai mulți oameni, cu atât îmi iubesc câinele mai mult.” La urma urmei, este mult mai ușor să iubești un animal decât un om, deoarece câinii nu trădează, nu rănesc, nu concurează, nu compară, nu dezamăgesc, nu bârfesc, nu insultă și nu spun lucruri nepoliticoase. Pe de altă parte, oamenii sunt mai complicați. Avem nevoie de răbdare și de bunătate pentru a vedea în ei ce este mai bun. Dacă intenționezi să nu renunți la oameni, nu poți fi egoist, mândru sau gelos. Nu te poți supăra tot timpul. Nu poți ține socoteala tuturor situațiilor în care au greșit. Trebuie să continui să îi accepți așa cum sunt și chiar să speri la ceva mai bun pentru ei.

Când faci toate acestea, de fapt împlinești definiția iubirii, așa cum spune apostolul Pavel:
”Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” 1 Corinteni 13:4-8.

Vei observa că o parte din descrierea lui Pavel despre cum să iubești este legată de a spera întotdeauna. A continua să speri pentru cineva este un mod de a-l iubi. Vor fi momente când poate că nici acea persoană nu mai vede nicio speranță pentru ea însăși, dar tu te poți prinde de speranță în locul ei, rugându-te pentru ea și încurajând-o.

Desigur, să alegi calea dragostei nu înseamnă să rămâi în relații care sunt abuzive sau periculoase. Chemarea la a iubi nu te obligă să rămâi în relații manipulatoare, disfuncționale sau abuzive. Este posibil să menții speranța iubind pe cineva de la depărtare.

Nu în ultimul rând, a te ține strâns de speranță pentru cineva înseamnă a-l vedea pe acel om așa cum îl vede Dumnezeu: un om preaiubit care are valoare, potențial și oportunități. La fel ca o trestie frântă sau ca un fitil fumegând, poate nu este în punctul cel mai bun al vieții sale, dar Dumnezeu vede ce este cel mai bun în el.

Dumnezeu și pe tine te vede la fel: plin de valoare, de potențial și de posibilități, chiar și când ești zdrobit și distrus.

Isus, care te iubește și care îi iubește și pe toți cei pe care tu încerci să îi iubești, a exprimat atât de frumos această idee: „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu” Ioan 15:12.

Urăști oamenii?

Îmi amintesc că am văzut un articol cu sfaturi în care autorul scria despre plângerea tot mai des întâlnită: ”Urăsc oamenii.” Autorul explica și că această tendință implică mai mult decât a fi enervat sau frustrat de câțiva oameni, ci un număr tot mai mare de oameni fac afirmația tranșantă că urăsc oamenii, pe toți. Un amestec de mânie, polarizare, depresie, răni trecute și anxietate socială îi face pe oameni să creadă că singurătatea este mai bună decât apropierea de oameni.

A alege să treci cu vederea oamenii pare să fie o alegere de genul ”ei au de pierdut, nu eu”, dar efectul se vede și asupra ta: îți golește rezervorul de energie emoțională. A purta cu tine constant simțăminte neplăcute, precum dezamăgire și resentimente față de oameni, adesea duce la izolare socială și te face să încerci să adopți comportamente autoliniștitoare, precum consumul compulsiv de alimente, alcool sau media. Pe termen lung, acest stres și această izolare cronică declanșează o serie de consecințe negative pentru sănătatea fizică, mintală și spirituală.

În 1938, cercetătorii au început ceea ce s-a dovedit a fi cel mai lung studiu despre fericirea umană. Obiectivul Studiului Harvard despre dezvoltarea adultă a fost să descopere cheia pentru o viață bună. Timp de decenii, cercetătorii au păstrat legătura
constant cu participanții, investigând toate aspectele vieții lor.

Studiul a descoperit că, de fapt, există un lucru anume care duce la o fericire sporită, o sănătate mai bună și chiar o viață mai lungă. În ciuda așteptărilor, cheia pentru o viață fericită, sănătoasă, nu sunt banii, succesul, exercițiul fizic sau o alimentație sănătoasă. Cei mai fericiți și sănătoși participanți aveau cu toții un lucru în comun: relații pozitive.

Înainte de a crede că acei participanți erau norocoși și s-a întâmplat să fie înconjurați de oameni minunați, nu uita că ei, ca și tine, aveau în viața lor oameni obișnuiți, cu defecte. Iată ce îi deosebește pe oamenii care au relații pozitive de cei care nu le au: cei cu relații bune nu renunță la oameni. Ei învață cum să dezvolte relațiile și să trăiască în comunități chiar dacă ajung să fie răniți, trec prin dezamăgiri sau au neînțelegeri. Ei găsesc oamenii cu care stabilesc o legătură sau cu care au ceva în comun și apoi le rămân aproape suficient de mult încât să creeze mai multe amintiri pozitive decât negative.

A căuta ce este mai bun în oameni îți face bine ție și le face bine altora, pentru că tu ai nevoie de ei și ei au nevoie de tine. Când ne ținem strâns de speranță, păstrăm în mintea noastră cele mai bune trăsături și nu ne concentrăm doar pe cele mai rele calități ale lor. Suntem ispitiți, în special în cazul celor pe care îi cunoaștem de mult timp, să presupunem că ”sunt cine sunt”, adică nu se vor schimba niciodată. Dar, dacă tu crezi în Evanghelie, trebuie să crezi și că oamenii pot crește, pot învăța și se pot schimba. Filipeni 1:6 ne reamintește: ”Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”

Când vine vorba de oameni, nu renunța! Dumnezeu încă este la lucru. El chiar acum face o lucrare bună în noi toți, inclusiv în tine și în cei din jurul tău. Dacă Dumnezeu poate vedea frumusețe și posibilitate în trestia frântă, în lumânări pâlpâind și în oameni distruși, cu siguranță, dacă încercăm, și noi putem vedea o licărire de speranță.

Deci: Nu renunța la oameni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *