Fiii noştri sunt ca nişte odrasle, care cresc în tinereţea lor; fetele noastre, ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti. Psalm 144:12
Este foarte probabil ca înclinațiile și obiceiurile din tinerețe să se manifeste la maturitate. Poți îndoi un copăcel aproape în ce chip dorești, iar dacă acesta rămâne și crește așa cum l-ai îndoit, va fi un copac deformat și va arăta mereu răul și abuzul primite din mâinile tale. Poți încerca, după mai mulți ani de creștere, să îndrepți copacul, însă toate eforturile tale se vor dovedi inutile. Va fi mereu un copac strâmb. Așa stau lucrurile și cu mintea tinerilor. Ei ar trebui să fie educați cu grijă și tandrețe în copilărie. Ei pot fi instruiți în direcția cea bună sau în cea greșită, iar în decursul vieții vor urma calea pentru care au fost îndrumați în tinerețe. Obiceiurile formate în tinerețe vor crește o dată cu anii, vor căpăta putere pe măsură ce omul capătă putere și, în general, vor fi aceleași și în viața de mai târziu, numai că se vor întări continuu.
Trăim într-o epocă în care aproape totul este superficial. Există foarte puțină stabilitate și fermitate de caracter, deoarece formarea și educația tinerilor sunt superficiale încă din leagăn. Caracterele lor sunt clădite pe nisipuri mișcătoare. Tăgăduirea de sine și autocontrolul nu au fost modelate în caracterele lor. Au fost mângâiați și răsfățați până când nu mai sunt buni pentru viața practică. Iubirea de plăceri controlează mintea și copiii sunt flatați și răsfățați spre ruina lor. Copiii ar trebui instruiți și educați în așa fel, încât să se aștepte la ispite și să calculeze cum să facă față dificultăților și pericolelor. Ei ar trebui să fie învățați să se controleze pe ei înșiși și să biruie cu noblețe dificultățile; iar dacă nu se avântă de bunăvoie în pericol și nu se așază în mod inutil în calea ispitei, dacă evită influențele rele și societatea celor vicioși fiind apoi nevoiți să fie în mod inevitabil într-o companie primejdioasă, vor avea tăria de caracter de a sta pentru ceea ce este drept și a păstra principiile și vor ajunge prin tăria lui Dumnezeu, cu moralul nepătat. Dacă tinerii care au fost educați în mod corespunzător își pun încrederea în Dumnezeu, puterile lor morale vor face față și celui mai puternic test …
Dacă părinții ar putea fi conștientizați de responsabilitatea înfricoșătoare care le revine în lucrarea de educare a copiilor lor, o mai mare parte din timpul lor ar fi dedicat rugăciunii și mai puțin etalării inutile. Ei ar medita, ar studia și s-ar ruga cu seriozitate lui Dumnezeu pentru înțelepciune și ajutor divin pentru a-și educa în așa fel copiii, încât aceștia să dezvolte caractere pe care Dumnezeu le va aproba. Îngrijorarea lor nu ar fi să știe cum își pot educa copiii, încât aceștia să fie lăudați și onorați de către lume, ci cum îi pot educa pentru a-și forma caractere frumoase, aprobate de Dumnezeu. – Mărturii pentru Biserică 3:143-145
Devoționalul face parte din cartea ”Lift Him Up” de Ellen G. White
Adaptare: Adina Păltineanu
Foto: Mona Antohi