Ziua 8 – Slăbiciune și putere – prima parte

Ce este mai fragil, mai slab și mai neajutorat decât un fir mic de iarbă? Dar ați observat vreodată puterea minunată pe care o prezintă?

Priviți ce ridică acel ghem de pământ. Este o masă tare, grea, impenetrabilă de lut uscat. Ce o mișcă atât de încet și totuși atât de sigur din calea ei? Nici un animal, nici măcar o insectă… doar un fir de iarbă tânără! Pământul este de multe ori mai greu decât iarba, și totuși iarba pare să-l ridice cu cea mai mare ușurință. Nu ați putea face ca o mică rădăcină de iarbă să prezinte o asemenea putere. Chiar ați putea să așezați cu mare grijă pământul pe ea, dar iarba ar fi zdrobită de greutatea mare a bulgărelui de pământ. Trebuie să existe o putere care nu se află în iarba însăși care să realizeze această mare minune. Biblia spune că aceasta este puterea și viața cuvântului lui Dumnezeu care face ca iarba să crească; căci „Dumnezeu a zis: Să dea pământul …iarbă; și așa a fost”.

Priviți o ghindă mică. Cât de neajutorată, cât de lipsită de valoare! Dar priviți din nou. O viață nevăzută, o putere minunată, sparge coaja tare și împinge rădăcini mici în jos și ramuri mici în sus. Ele cresc și cresc, dând la o parte piedicile, cățărându-se peste obstacole, și sparg stânci solide. Ce este viața nevăzută? Care este puterea minunată? Viața și puterea cuvântului lui Dumnezeu; căci „Dumnezeu a zis: Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ. Și așa a fost”.

Deși sunt două dintre cele mai slabe și mai neajutorate lucruri existente, totuși, ce miracole de putere dau pe față iarba și ghinda atunci când slăbiciunea lor este unită cu puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Și tu ești la fel. Slab? Da, la fel de slab și de neajutorat ca iarba. Zilele tale „sunt ca iarba”, „și toată slava omului ca floarea ierbii.” Viața ta „chiar un abur, care apare pentru puțin timp, și apoi dispare.” Neajutorat, complet neajutorat în tine însuți, incapabil să te îngrijești de tine însuți o singură clipă, incapabil să reziști celei mai mici ispite, incapabil să faci o singură faptă bună.

Dar privește din nou. O putere nevăzută a pus stăpânire pe tine, o viață nouă te-a animat, și iată că „au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe.” Evrei 11:33, 34. În timp ce erai cândva slab, acum ești puternic; unde altădată ai fi tremurat și ai fi căzut, acum stai în picioare neclintit ca o casă construită pe o stâncă solidă.

Ce este această putere nevăzută? Ce este noua ta viață? Este viața și puterea Cuvântului lui Dumnezeu unite cu slăbiciunea ta. Este viața și puterea lui Dumnezeu Însuși, pentru că Dumnezeu merge cu cuvântul Său „lucrând în tine ceea ce este bineplăcut înaintea Lui.” „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă după plăcerea Lui și voința, și înfăptuirea.”

Devoționalul face parte din cartea  ”Living by Faith”  de E. J. Waggoner și A.T. Jones

Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *