Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Iacov 4:4
Neprihănirea este pace, pentru că războiul nostru împotriva lui Dumnezeu era din cauza păcatelor noastre pe care le îndrăgeam. Dar Dumnezeu a promis să pună capăt războiului nostru; să pună vrăjmășie între noi și păcatele noastre (vezi Gen. 3;15; Isa. 40:1, 2).
Viața lui Dumnezeu este neprihănire și El este Dumnezeul păcii. Întrucât vrăjmășia este firea pământească și faptele ei rele, pacea trebuie să fie opusul, și anume neprihănirea. Deci este pur și simplu afirmația unui fapt evident, că fiind îndreptăţiţi prin credinţă noi avem pace cu Dumnezeu. Neprihănirea pe care noi o avem prin credință poartă cu ea pacea. Cele două lucruri nu pot fi separate.
Se pune întrebarea: Poate cineva să aibă pace cu Dumnezeu și să nu aibă un sentiment de pace? Ce spune Scriptura? ”Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Rom. 5:1). Ce aduce pacea? Credința. Dar credința nu este sentiment. Dacă pacea ar trebui însoțită de vreun sentiment, atunci neavând acel sentiment am înțelege că nu am fost îndreptățiți; astfel îndreptățirea ar fi o chestiune de sentiment, nu de credință. Pacea trebuie să vină prin credință. Pacea care depinde de un sentiment ne va părăsi de îndată ce vom începe să simțim necazul. Dar nimic nu poate influența pacea care vine prin credință.
”V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33).
Waggoner, E. J., Waggoner on Romans, p. 93,94
Materialul face parte din cartea: Vestea bună cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, A. T. Jones și E. J. Waggoner
Traducere: Roxana Duminică
