61 – Vestea bună este foarte, foarte bună

Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. … Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi.  1 Timotei 2:3-6

În ce fel a fost Adam tipul lui Hristos? În aceasta: Că toți cei ce erau în lume erau incluși în Adam. Și toți cei care sunt în lume sunt incluși în Hristos. Cu alte cuvinte, Adam în păcatul său a atins întreaga lume; Isus Hristos, al doilea Adam, în neprihănirea Lui atinge întreaga omenire. În felul acesta, Adam este tipul Celui ce avea să vină. Primul Adam ne-a atins pe toți; ceea ce a făcut, ne-a inclus pe toți.

Dacă ar fi rămas fidel lui Dumnezeu, lucrul acesta ne-ar fi inclus pe toți. Iar când el s-a desprins de Dumnezeu, ne-a inclus și pe noi. Orice ar fi făcut, ne-a inclus și pe noi. Și ceea ce a făcut el, ne-a făcut ceea ce suntem. Acum, iată un alt Adam. Atinge El tot atât de mulți ca primul Adam? Aceasta este întrebarea! Răspunsul: ceea ce a făcut al doilea Adam îmbrățișează pe toți aceia care fuseseră incluși în ceea ce a făcut primul Adam. ”A venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața.”

Toți oamenii vor fi socotiți neprihăniți? Toți oamenii ar putea fi, dacă ar vrea. Dar, Hristos spune: ”Și nu veniți la Mine ca să aveți viaţă.” Toţi sunt morţi în greşeli şi păcate. Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire s-a arătat tuturor oamenilor. Este la îndemâna tuturor oamenilor, iar cei care nu îl primesc sunt cei care nu îl doresc.

Credința lui Hristos trebuie să aducă neprihănirea lui Dumnezeu, pentru că a avea acea credință înseamnă a-L avea pe Domnul Însuși. Această credință este împărțită fiecărui om, așa cum Hristos S-a dat pe Sine fiecărui om. Te întrebi ce poate împiedica pe orice om să fie mântuit? Răspunsul este, nimic, cu excepția faptului că nu toți oamenii vor păstra acea credință. Dacă toți ar păstra tot ceea ce le dă Dumnezeu, toți ar fi mântuiți.”

Waggoner, General Conference Bulletin 1891, No. 14
Waggoner, General Conference Bulletin 1891, No. 9
Waggoner, Waggoner on Romans, p. 69

Materialul face parte din cartea: Vestea bună cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi,  A. T. Jones și E. J. Waggoner

Traducere: Roxana Duminică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *