Şi el mi-a zis: ‘Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!’ Daniel 8,14
Slujba din sanctuarul pământesc arată că acesta nu putea fi curățit până când fiecare dintre închinători nu era curățit. Templul nu putea fi curățit atâta timp cât, prin mărturisirile poporului și mijlocirea preoților, un flux de fărădelegi și păcate încă mai erau stropite asupra lui. Curățirea sanctuarului însemna îndepărtarea tuturor nelegiuirilor poporului, care fuseseră stropite asupra sanctuarului în timpul anului.
Fluxul acesta trebuia oprit la sursă, adică în inima și viața închinătorilor, înainte ca sanctuarul în sine să poată fi curățit. Prin urmare, prima lucrare în curățirea sanctuarului era curățirea oamenilor — aducerea neprihănirii veşnice în inima şi viaţa fiecăruia dintre ei. Când fluxul de păcate care curge în sanctuar va fi astfel oprit la sursă, doar atunci sanctuarul însuși va putea fi curățit de păcatele care au fost aduse în el.
Prin aceasta suntem învățați că slujba Marelui nostru Preot în curățirea adevăratului sanctuar trebuie precedată de curățirea fiecăruia dintre credincioși. Călcarea legii trebuie să înceteze. În experiența inimii fiecăruia care crede în Isus Hristos trebuie să aibă loc sfârşitul păcatelor şi o împăcare pentru orice nelegiuire înainte ca adevăratul sanctuar să poată fi curățit.
Acesta este obiectul adevăratei preoții [a lui Hristos] în adevăratul sanctuar. Sacrificiile și preoţia în sanctuarul care era un tip al celui adevărat, nu puteau să șteargă cu adevărat păcatul. Preoția lui Hristos în adevăratul sanctuar înlătură păcatele pentru totdeauna, desăvârșește cu adevărat „pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.” (Evrei 10:14).
Jones, The Consecrated Way, p. 84, 85
Materialul face parte din cartea: Vestea bună cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, A. T. Jones și E. J. Waggoner
Traducere: Roxana Duminică
