Comoară în vase vechi

de John Kaganzi

Precious, în vârstă de treisprezece ani, plângea plină de frustrare în timp ce tatăl ei o conducea prin porțile internatului unei școli adventiste de ziua a șaptea din Uganda. Ea dorea să studieze în clădirile impunătoare ale școlii asociate cu confesiunea familiei sale, nu în clădirile modeste ale școlii primare Katerera. „Nu măreția, ci excelența academică este cea care contează, fiica mea”, i-a șoptit tatăl la ureche. El a spus că școala ei preferată nu a avut performanțe academice bune în ultimii trei ani.

Precious și-a mușcat limba, dar chipul ei arăta nefericirea în timp ce tatăl a înscris-o la școală. Când tatăl i-a făcut din mână la poartă, lacrimile ei au curs în voie. „De ce a ales iubitul meu tată să mă întemnițeze în numele școlii?”, a răbufnit ea. „Este ridicol!”

„Bună , vino”, a spus o femeie zâmbitoare cu o voce blândă. „Hai să mergem în dormitor și îți voi arăta unde să dormi”. Precious a urmat-o cu tristețe în timp ce femeia îi căra salteaua și valiza spre dormitor. În acea seară, inima ei s-a întristat și mai mult când a văzut elevii stând la rând în fața unei clădiri vechi. S-a întrebat ce se întâmplă până când a văzut că studenții cărau farfurii cu mâncare. Și-a dat seama că era vorba de cantină. În acea seară, a mâncat o masă vegetariană pentru prima dată în viața ei.

Mai târziu, Precious a auzit un clopoțel sunând și a văzut studenți alergând cu bucurie spre capela campusului pentru închinarea de seară. S-a hotărât să se întoarcă la dormitor, dar ușile erau închise. S-a întors la capelă și a stat pe veranda acesteia, neștiind ce să facă. „Vino, hai să intrăm în casa Domnului”, a spus aceeași femeie zâmbitoare. „Este timpul pentru rugăciune. Nu fii tristă”.

Precious s-a simțit iubită și a intrat în capelă. Înăuntru, tristețea ei a dispărut imediat. Nu mai auzise niciodată o muzică atât de frumoasă. De asemenea, s-a minunat de serviciul de închinare ordonat și interesant de 30 de minute care a urmat cântării. „Măcar o să mă bucur de această parte a școlii”, s-a gândit ea.

Tatăl nu s-a întors până la sfârșitul semestrului școlar. Se temea că Precious ar fi refuzat să rămână dacă ar fi venit mai devreme. A fost surprins când ea a anunțat că vrea să se întoarcă la școală. Ea a spus că nu voia să rateze profesorii amabili care începeau fiecare lecție cu o rugăciune și un text din Biblie și care îi ofereau sfaturi practice ori de câte ori se confruntau cu provocări. În semestrul următor, școala a organizat o săptămână de rugăciune, iar Precious și-a dăruit inima lui Isus prin botez. „Cu siguranță, o școală este mai mult decât clădirile sale”, mi-a spus mie, pastorul care a condus săptămâna de rugăciune.

Această experiență este împărtășită cu permisiunea Adventist Mission.

Articol preluat de pe site-ul Revival and Reformation

Traducere: Adina Păltineanu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *