Dumnezeu Se bucură să răspundă la rugăciuni specifice

de Callie Buruchara

La șase luni după ce m-am predat în sfârșit iubirii persistente a lui Dumnezeu, m-am trezit vânzând literatură creștină în cadrul unui program de vară al studenților. În timpul acestor săptămâni intens dificile, purificatoare și glorioase, am învățat pietrele de temelie ale umblării cu Hristos. Îmi trăgeam cu greutate trupul zdrobit și epuizat din pat cu o oră mai devreme pentru a studia Biblia. Prin acele dimineți și prin conversațiile cu mentorii, am ajuns să iubesc studiul Bibliei.

Dar un alt element esențial – rugăciunea – mi-a scăpat. Treceam prin ritual, dar tot nu simțeam prezența lui Dumnezeu. Încă învățam despre dragostea Sa, așa că a crede că Autorului omenirii îi păsa de cum  va decurge ziua mea părea de necrezut.

Conducătorii programului au continuat să pună accent pe rugăciunea pentru lucruri specifice. M-am ferit întotdeauna de acest lucru, ceea ce m-a protejat de dezamăgire. Dar nu știam că mă ferea și de binecuvântări deosebite.

Când au început ultimele două săptămâni ale programului, am decis să încerc acest fel de rugăciune. M-am rugat ca la ultima ușă a verii să întâlnesc pe cineva care se lupta cu o descurajare și un întuneric copleșitor și să pot aduce acestei persoane lumina lui Isus și o fărâmă de adevăr care să producă bucurie. Această cerere de rugăciune a devenit singurul meu obiectiv în acele ultime două săptămâni. Am postit chiar și timp de 48 de ore; ceva ce nu mai făcusem niciodată. Deși mă simțeam încă puțin nesigură, credința și curajul meu au crescut pe măsură ce treceau zilele.

A venit și ultima zi. Am sprintat la fiecare nouă casă, hotărâtă să găsesc răspunsul la rugăciunea mea. În schimb, părea că fiecare persoană nepoliticoasă din lume locuia pe străzile care îmi fuseseră repartizate. Aproape nicio carte nu a plecat din mâinile în acea zi. Și pe măsură ce soarele apunea, apuneau și speranțele mele. Fusesem atât de convinsă, dar eram mai mult confuză decât tristă. Oare mă rugasem greșit?

În dimineața următoare, liderul nostru avea o surpriză pentru noi: urma să mai lucrăm încă o zi într-o locație aleatorie, timp de câteva ore, pe drumul de întoarcere. Speranțele mele au crescut cu ezitare. Oare chiar va răspunde Isus la această rugăciune? Într-un oraș oarecare?

Fiecare dintre noi a ales străzi la întâmplare, deși ne-am rugat în timp ce alegeam. Orele au trecut. Am bătut la următoarea casă. Un bărbat mai în vârstă a deschis ușa; avea ochii roșii și umflați. Părea că plângea de săptămâni întregi. Am început să îi povestesc despre cărțile noastre, m-am oprit și l-am întrebat ce se întâmplase. Mi-a spus că soția lui de zeci de ani murise brusc, cu mai puțin de o lună în urmă. Mi-a povestit despre ea – despre pasiunile ei, despre râsul și dragostea ei pentru gătit. Apoi a părut că își amintește brusc de ce îi bătusem la ușă și m-a întrebat dacă am cărți despre cer.

„Nu în mod special. De ce?” am întrebat.

La aceasta, ochii i s-au umplut de lacrimi proaspete. „Biblia spune că nu există căsătorie în cer. Așa că… … înseamnă că nu-mi mai pot iubi soția?” Nu știam ce să spun. Dar deodată, așa cum promite Isus, cuvintele au venit.

„De fapt, vei putea să o iubești. Când era aici, chiar și în cele mai bune zile ale tale, ai iubit-o cu o dragoste imperfectă. Dar în ceruri, dragostea ta va fi făcută perfectă. Vei putea să o iubești și mai mult.”

Ochii lui triști s-au aprins brusc de emoție. „Voi putea să o iubesc mai mult!” A continuat să repete acest adevăr, plângând acum lacrimi de ușurare și de bucurie.

Am vorbit o vreme. I-am împărtășit versete din Biblie, literatură și o rugăciune în care am plâns amândoi. Când m-am întors să plec din casa lui, liderul meu mă aștepta. Isus a răspuns până la cel mai mic detaliu: casa acelui om a fost ultima mea casă.

Uneori încă mă lupt să cred că rugăciunile mele ajung la urechile lui Dumnezeu. Dar această experiență și altele ca aceasta, sunt prea incredibile pentru a fi uitate sau ignorate. Dumnezeu Se bucură să primească vești de la noi și nu așteaptă decât să cerem daruri minunate. El abia așteaptă să ni le dea.

Callie Buruchara are un master în educație și este studentă la inginerie software și, împreună cu soțul ei, locuiește în Hagerstown, Maryland, în Statele Unite.

Articol preluat de pe site-ul Revival and Reformation

Traducere: Adina Păltineanu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *