de Sikhu Daco

Fusese o zi întreagă de predicare și Isus era epuizat. Ascultătorii Săi nu-și dăduseră seama, dar Cel care le vorbise în acea zi era Cuvântul care crease toate lucrurile la început. Cu toate acestea, puterea cuvintelor Sale nu putea fi descătușată decât în viețile celor care alegeau să își exercite credința în Dătătorul Vieții. Comandantul oștirii Cerului, acum obosit de truda Sa, S-a încredințat grijii ucenicilor Săi pentru a-L transporta pe cealaltă parte a lacului. „După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla şi aşa cum era.” (Marcu 4:36).

În timp ce ucenicii trec dincolo, se iscă brusc o furtună și, în ciuda experienței lor de a naviga chiar pe acele ape, le este imposibil să controleze situația. Cu toate eforturile lor, înțelepciunea omenească a ajuns la extrem și, în cele din urmă, dându-și seama că Isus se află în corabie cu ei, îi strigă: „Doamne, scapă-ne, că pierim” (Matei 8:25).

La porunca lui Isus, ei porniseră spre cealaltă parte a lacului, însă par să fi uitat că El se afla chiar în corabie cu ei. Se aflau în acea furtună pentru că aleseseră să asculte de porunca lui Hristos, dar se comportau ca și cum ar fi depins numai de ei să asigure îndeplinirea poruncii. După ce începuseră călătoria cu Hristos, în ascultare de cuvântul Său, acum recurgeau la puterea omenească pentru a îndeplini ceea ce poruncise cuvântul Său.

Ca răspuns la Cuvântul lui Dumnezeu care vorbește în viața noastră, mulți au început călătoria lor creștină. Cu toate acestea, este mult prea ușor să recurgem apoi la propria noastră putere în încercarea de a finaliza călătoria. Dar Dumnezeu nu a vrut niciodată să fie așa. „Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El” (Col. 2:6). Puterea care susține experiența noastră creștină este aceeași putere care ne-a transformat pe noi mai întâi și este înrădăcinată în Cuvântul lui Dumnezeu. Ucenicii ar fi fost scutiți de multă neliniște dacă și-ar fi amintit că, dacă Cuvântul Său ți-a poruncit, Cuvântul Său te va păstra.

Ridicându-se din somnul Său liniștit în mijlocul acelei mari furtuni, Isus declară: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare. (Marcu 4:39). Bineînțeles că elementele s-au supus cuvântului Său! Nu scosese El demoni (Marcu 1:23-27, 39), nu vindecase bolnavii (Marcu 1:30-34; 2:3-12; 3:1-5) și tămăduise un lepros (Marcu 1:40-42)?! Nu fuseseră ucenicii „uimiţi de învăţătura Lui, căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii.” (Marcu 1:22)? Dar ei nu-și dăduseră seama cât de puternic era cuvântul Său!

Când vorbea Isus, cuvintele Sale creau realitate. Tot ceea ce poruncește în cuvântul Său, El promite, în esență, să înfăptuiască în viața tuturor celor care își vor exercita credința în El. Așa se spune: „Când voința omului cooperează cu voința lui Dumnezeu, ea devine atunci atotputernică. Tot ceea ce — la porunca Sa — trebuie făcut, poate fi adus la îndeplinire în și prin puterea Sa. Toate cerințele lui Dumnezeu sunt tot atâtea împuterniciri din partea Sa ” (Parabolele Domnului Hristos, p. 333). Ceea ce ne rămâne este să decidem dacă vom permite Cuvântului Său să își facă lucrarea în viața noastră!

Sikhu Daco este invitata permanentă a emisiunii TV inVerse de la Hope Channel, în cadrul căreia se discută studiul biblic cu același nume. Are un master în religie la Seminarul Teologic al Universității Andrews.

Provocarea inimii

Ca ființe umane, credem în mod natural în propriile noastre opinii și viziuni asupra lumii înainte de a lua în considerare informațiile din exterior. Mândria ne poate conduce la incapacitatea de a vedea și de a auzi informații relevante care au potențialul de a ne schimba. Dar atunci când ne predăm viața lui Isus, Duhul Sfânt ne va conduce să ne punem la îndoială ideile, opiniile și credințele personale, luminându-le cu lumina adevărului lui Dumnezeu, așa cum este descoperit în Cuvântul Său. O cheie majoră a creșterii spirituale este aceea de a lăsa această lumină să strălucească cu adevărat asupra noastră și să ne călăuzească drumul atunci când petrecem în mod regulat timp de calitate în citirea, studierea și rugăciunea din Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia.

Când a fost ultima dată când ți-ai luat cu adevărat timp neîntrerupt pentru a te scufunda în Cuvântul lui Dumnezeu și a lăsa ca adevărurile sale fenomenale să aducă lumină în viața ta?

De ce să nu reduci timpul pe care îl petreci pe dispozitivele tale și să îți rezervi, în mod regulat, timp pentru un studiu mai profund al Bibliei. Nu contează cât de mult citești și studiezi. Cheia este să cugeți cu adevărat la un pasaj/povestire până când principiile sale care schimbă viața personală și aduc lumină sunt însușite și gata să fie puse în practică.

Cereri de rugăciune

  • Roagă-te pentru victorie asupra distragerilor digitale de pe telefon sau calculator.
  • Roagă-te să fii păzit de influențele periculoase ale ocultismului care adesea circulă prin mass-media.
  • Roagă-te pentru ca familia bisericii noastre mondiale să aibă tărie prin puterea lui Dumnezeu pentru a rupe orice refugii/adicții/distracții, astfel încât să putem deveni armata puternică pe care a promis-o Dumnezeu.
  • Roagă-te pentru înțelepciune pentru a face o prioritate din închinarea personală și zilnică a familiei.
  • Roagă-te pentru cele 7 nume de pe lista ta, ca aceste persoane să descopere biruința și bucuria timpului petrecut cu Isus.

Alăturați-vă  24/7 Uniți în rugăciune

Alăturați-vă altor credincioși din întreaga lume care se roagă împreună pe Zoom în timpul celor 40 de zile de rugăciune: https://us02web.zoom.us/j/81684898368?pwd=MHhtYzQ0VlQ2WmR1SGxxQWZtbGZWQT09

Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *