Cum a fost posibil?

de Jodi Opitz

Împreună cu soțul meu, Derek, făceam drumul de trei ore de la Școala indiană adventistă de ziua a șaptea din Holbrook până în capitala Arizonei, Phoenix. Eu lucrez la Holbrook ca secretară și asistent administrativ, în timp ce Derek este asistent de întreținere. În acea după-amiază de Sabat, eu conduceam jeepul nostru, iar Derek dormea pe scaunul pasagerului.

Eram în întârziere. Ne îndreptam spre Phoenix pentru a asculta predica din Sabat după-amiază la o biserică, dar mai întâi trebuia să o luăm pe mama mea ca să meargă cu noi.

Din când în când, ploua torențial în timpul drumului. Drumul umed trecea prin multe lanțuri muntoase, iar eu am parcurs multe curbe. Cu toate acestea, apăsam pedala de accelerație. Mai multe mașini circulau, de asemenea, cu viteză pe lângă noi.

Cam la jumătatea călătoriei, vehiculul nostru a început să hidroplaneze. În doar câteva secunde, jeepul s-a rotit la 180 de grade și s-a izbit de un deal de noroi de pe marginea drumului. Apoi s-a rostogolit pe partea lui Derek și a alunecat la pe autostradă cu spatele, oprindu-se la aproximativ 75 de metri de la punctul inițial de impact. Cumva, jeepul s-a oprit pe toate cele patru roți.

Și eu șu Derek eram complet șocați. Apoi, Derek s-a chinuit să deschidă ușa. Aceasta nu se mișca. Era blocată în cadrul mașinii. Derek a simțit miros de fum. Temându-se că mașina va lua foc, a exclamat: „Trebuie să ieșim de aici!”

În acel moment, ușa mea s-a deschis.

„Sunteți bine?”, a întrebat femeia care deschisese ușa.

Femeia fusese martoră la întregul accident și se oprise să ajute.

Câteva minute mai târziu, un mic grup de oameni ne-a înconjurat vehiculul. Ne-au întrebat dacă am chemat o mașină de tractare. Nu o făcusem dar, înainte de a putea răspunde, un camion de tractări a oprit chiar în fața noastră. Șoferul, care deținea o firmă de tractări, venea de la o vizită la dentist.

„Pot să vă ajut?”, a întrebat el.

Apoi, fără ca noi să sunăm la poliție, a apărut un ofițer de poliție pentru a dirija fluxul constant de trafic care trecea cu viteză pe lângă noi. Ajutorul său era foarte necesar, deoarece vehiculul nostru, aflat într-o curbă și în pantă, nu era vizibil pentru traficul care venea din sens opus.

În doar câteva minute, jeepul nostru a fost încărcat în camionul de tractare și gata de plecare. Am inspectat pagubele. Jeep-ul avea două roți funcționale și capota și acoperișul neavariate. Restul era distrus. Jeepul nu mai putea fi reparat.

Stăteam cu Derek în camionul de tractare, încercând să punem cap la cap ce se întâmplase. Intenționasem să luăm un prieten cu noi în Phoenix în acea zi, dar planul nu a funcționat. De obicei călătoream cu câinele nostru, dar acesta nu era cu noi în acea după-amiază. Partea opusă a drumului, departe de dealul de noroi pe care îl lovisem inițial, avea o pantă abruptă. Și eu și Derek aveam doar tăieturi, dureri musculare și câteva vânătăi în urma accidentului.

Cum a fost posibil să nu fi lovit nicio altă mașină? Cum a fost posibil să ajungem înapoi pe patru roți? Cum de nu ne-am lovit de balustrada de protecție și nu ne-am prăbușit în prăpastia de 30 de metri ?

Singurul răspuns posibil este că Dumnezeu ne-a cruțat viețile. El a avut grijă de toate chiar înainte de a porni la drum. Mai târziu, am aflat că trei prieteni și familiile lor s-au simțit impresionați să se roage pentru noi în acea zi. Dumnezeu a răspuns rugăciunilor lor. La mai puțin de o oră după accident, prietenii de la Școala indiană Holbrook ne-au luat și ne-au dus acasă.

Psalmul 94:22 spune: „Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost.” Dumnezeu ne-a protejat de multe ori la Holbrook Indian School. Îi mulțumim cu adevărat lui Dumnezeu pentru că veghează continuu asupra noastră.

Jodi Opitz și soțul ei, Derek, locuiesc în Holbrook, Arizona. Jodi lucrează la Holbrook ca secretară și asistent administrativ, în timp ce Derek este asistent de întreținere. Cuplul s-a cunoscut în copilărie la Academia Adventistă Dakota, dar s-au reîntâlnit doar după 15 ani. Și atunci au fost necesare doar nouă luni pentru ca ei să decidă că ceea ce își doresc este o viață împreună. Astăzi, ei sunt recunoscători că lucrează unul lângă altul slujindu-L pe Domnul, înconjurați de peisaje frumoase și de oameni frumoși.

Articol preluat de pe site-ul Revival and Reformation

Traducere: Adina Păltineanu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *