Pământul, cel puțin a parcurs o orbită – eliptică și strălucitoare, de 760 de milioane de kilometri – de când ne-am uitat ultima dată la 1 ianuarie. Dar nu a existat o traiectorie măreață a modului în care am trăit anul care dispare.

Ne-am descurcat în timpul COVID cu inima îndoită și cu dese suspiciuni. Cât de mult ar trebui să ne angajăm când totul pare atât de fragil, atât de capabil să se sfârșească ori cum o dai? Nu îndrăznim să ne aplecăm prea mult înainte: experiența spune că nu putem reveni. Timpul galopează atunci când avem nevoie de el și se târăște atunci când suntem blocați și îndurerați. Relațiile încă se destramă cu distanța; unele sunt prea departe, iar altele prea aproape.

Și așa ne întoarcem la acel loc care este și sigur și plin de har: „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam.” (Psalm 90:1).

Când trecutul este dureros

Și viitorul nesigur;

Doar veșnicul Dumnezeu,

Ne dă harul Său mereu.

Cel care măsoară timpul în eoni nu are unități de măsură pentru iubirea Sa. „Te iubesc cu o iubire veşnică,”, spune Tatăl tuturor celor care aleg domnia Sa. „de aceea îţi păstrez bunătatea Mea” (Ier 31:3).

Pășiți în 2022 convinși de grija profundă și durabilă a lui Dumnezeu pentru voi.

Și rămâneți în har. -Bill Knott

Bill Knott – este redactor la revista Adventist Review. Articolul a fost publicat în numărul din 31 decembrie 2021.

Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *