Har și tăcere

Cunoașteți momentul – acea clipă în care inima vă doare teribil din cauza unei pierderi sau a unei suferințe. Aerul pare greu, greu de respirat. Mintea se târăște înapoi în întuneric.

Și, din fericire, s-ar putea să cunoști și acel moment în care un prieten înțelept, adesea fără cuvinte, îți întinde mâna pentru a te cuprinde, ținându-te în brațe în timp ce plângi.

Acea cuprindere este har, devenit real pentru că dragostea și reasigurarea sunt reale. Nu se pierde în explicații finuțe și nici nu se agață de elocvență. Uneori, cea mai bună alinare este tăcerea împărtășită cu cineva care nu te lasă să pleci.

La nivelul său cel mai elementar, harul lui Dumnezeu nu se bazează pe cuvinte. Psalmistul a cântat: „Nimeni nu se poate asemăna cu Tine! Am vrut să le vestesc şi să vorbesc despre ele, dar sunt prea multe ca să le povestesc!” (Ps 40.5 NTLR). Faptul că Isus, trimis la noi înainte de a învăța să rostească un cuvânt, este o dovadă suficientă că harul este în primul rând tovărășie – cunoașterea faptului că nu suntem niciodată lăsați singuri, abandonați sau neiubiți. Cuvântul lui Dumnezeu a dat mărturie fără cuvinte despre dragostea Tatălui înainte de a predica, de a învăța sau de a vindeca rănile noastre.

 „El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.” (Col 1:17) – inclusiv noi.

Rămâneți acolo unde sunteți iubiți. Și rămâneți în har. -Bill Knott

Bill Knott – este redactor la revista Adventist Review. Articolul a fost publicat în numărul din 15 octombrie 2021.

Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *