Motive de rugăciune 1 septembrie

Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea! Psalm 18:2

Sunt lucruri pe care le învățăm doar in lupte și în furtună, când mintea noastră stă întunecată sub norii aduși de suferințe, când nori de griji, nedumeriri și întuneric par să ne învăluie sufletul, există o ancoră a salvării. Să ne îndreptăm privirea spre locul unde am văzut ultima dată lumina și acel loc este la Dumnezeu. El ne invită în brațele dragostei Lui, la adăpostul grijii Lui protectoare. Este ca și când Domnul vrea să ne învețe un cântec și atunci când îi prindem melodia, atunci când apăsați de umbrele întunericului, când se strâng lacrimi în valea durerii, atunci vom căuta să-l cântăm. Dumnezeu aude și vine in sprijinul și ajutorul nostru. El Însuși se va coborî lângă noi ca să ne mângâie, să ne dea curaj și tărie, să ne ajute să ducem până la capăt lupta cea bună a credinței.

Să ne rugăm azi cu asigurarea că Dumnezeu aude și răspunde pentru :

  1. familia pastorului Romeo Miandy. Cu durere in suflet vă anunț decesul lui survenit aseară. Plecat in vacanță cu familia, atins de Covid a stat mai multe săptămâni în comă. Domnul să ofere mângâiere și tărie, ca speranța învierii să-i ajute să treacă de acest moment trist aici în valea durerii.
  2. cei bolnavi. De multe ori așteptarea pe un pat de spital sau când suferă în tăcere, speranța este singurul lucru care le rămâne. Ne rugăm pentru un băiețel de 7 ani handicapat, care așteaptă un scaun cu rotile pentru a se deplasa. Mulțumim Domnului că s-au rezolvat. S-a găsit un scaun pentru acest băiețel. Continuăm să ne rugăm pentru Alma, Dana, Denisa, Stelian, Grigore Tudoran, Lidia, Matei, Oana Gabriela, Lucian, familia Andrei, Mihaela și cei doi copii, Luminița, Alice, Alina – mama a doi copii – diagnosticată cu cancer, Mitruț, Livia ,Mia S, pentru cei care sunt in spital intubați la ATI,dar și cei cu alte afecțiuni grave . pentru refacerea după operație a pastorului Emil Dulgheru. Mulțumim Domnului starea lui  este bună și azi va fi externat din spital.
  3. situația actuală din lume, în crize care nu se mai opresc, pentru conducătorii lumii acesteia ca Domnul să le dea înțelepciune să ia deciziile cele mai bune, pentru situația din Afganistan, ultimele imagini arătau un aeroport in mâinile talibanilor. Nimeni nu mai poate ieși din țara aceasta. Să ne rugăm pentru un acord diplomatic, o stabilitate in zonă , pentru protecția minorităților, pentru ca ușa pentru misiune să fie deschisă.
  4. Diana, fiica sorei Jeni. Ea își dorește să meargă să studieze în Olanda, iar părinții nu sunt de acord, cât timp nu este cu Dumnezeu, sub protecția Sa divină. Domnul să dea înțelepciune tuturor în această situație complicată.

Domnul să fie lumina și mântuirea noastră. Nu avem de ce să ne temem. Toate lucrurile lucrează spre mântuirea lor a celor care Îl iubesc! Maranatha! Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *