După ce i-a scos afară, unul dintre ei a zis: „Scapă-ți viața; să nu te uiți înapoi și să nu te oprești în vreun loc din câmpie. Scapă la munte, ca să nu pieri.” Geneza 19:17
În stare de alertă se impun o serie de măsuri excepționale care nu ar fi fost necesare în condiții obișnuite. Printre aceste este și abandonarea locuinței. Este foarte posibil ca pentru doamna Lot, alarma îngerilor găzduiți în casa lor, să o fi luat pe nepregătite. Nu este la voia întâmplării că aceștia le-au impus regula de a nu se uita înapoi în timpul alergării la munte. Nu era timp pentru a evalua pagubele, sau pentru a face studii de caz și discuții lămuritoare pe marginea dezastrului care avea loc.
Alerta presupune acțiuni rapide din moment ce diferența dintre viață și moarte poate însemna uneori fracțiuni de secundă. Soția lui Lot, însă nu a putut rezista curiozității și ispitei de a se opri să vadă ce se întâmplă. Gestul s-a dovedit a fi fatal. A rămas înmărmurită preț de câteva momente, iar când a vrut să mai facă ceva, altceva, a constata că era deja imobilizată în propria neascultare. Monumentul de sare care s-a format în jurul ei, îi în interiorul ei a devenit o lecție pentru toți cititorii Genezei.
În stare de alarmă este recomandată acțiunea energică și nu meditația sau contemplarea. Fiecare situație cere o reacție pe măsură.
La momentul Exodului nu a mai fost timp ca plămădeala femeilor lui Israel să se mai dospească și a trebuit ca turtele să fie făcute cu frământătura nefermentată și fără aluat, iar acest detaliu s-a transformat într-un simbol care avea să fie important de observat și practicat până astăzi. Azima este pâinea stării de alertă. Dumnezeu ne ia de mână și ne zorește să ieșim afară din Babilon. Ca și la distrugerea Ierusalimului, nu mai este timp de relaxare sau de gândire și răzgândire. Rapid și fără ezitare trebuie să ne retragem în locul sigur al ocrotirii și purtării de grijă al lui Dumnezeu. Acum!
