Când se închide timpul de probă, 28 iulie

Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe! Apocalipsa 22 :11

Dumnezeu nu ne-a descoperit timpul când se va încheia vestirea acestei solii [întreita solie îngerească] sau când se va sfârși încercarea… Mi-au sosit scrisori în care am fost întrebată dacă am vreo lumină specială cu privire la data când se va încheia timpul de probă, iar eu am răspuns că am de vestit doar solia că acum este timpul să lucrăm, cât încă mai este zi, pentru că vine noaptea, în care nimeni nu mai poate lucra.

Când Isus Se ridică în Locul prea sfânt și Se dezbracă de îmbrăcămintea Sa de mijlocitor și Se îmbracă cu hainele răzbunării, în locul veșmintelor preoțești, lucrarea pentru păcătoși va fi încheiată…  Timpul de probă se încheie pentru toți atunci când este terminată mijlocirea pentru păcătoși și când sunt îmbrăcate veșmintele răzbunării.

Cazul  fiecărui suflet va fi fost hotărât și nu va mai fi nici un sânge ispășitor, care să-l curețe de păcat…Atunci, Duhul ocrotitor al lui Dumnezeu va fi retras de pe pământ.

În acest timp grozav, cel neprihănit trebuie să trăiască înaintea unui Dumnezeu sfânt, fără mijlocire. Frâul care a fost pus celor nelegiuiți este îndepărtat și Satana are stăpânire deplină peste cel care a rămas până la urmă nepocăit… Satana îi va arunca atunci pe locuitorii pământului într-o mare și finală strâmtorare. Când îngerii lui Dumnezeu încetează să mai țină în frâu vânturile sălbatice ale patimii omenești, toate elementele de discordie și luptă vor fi lăsate libere. Pământul întreg va fi adus într-o ruină mai grozavă decât aceea care a venit peste Ierusalimul din vechime.

Nu avem timp de pierdut. Nu știm cât de curând se va termina timpul nostru de probă. În curând, vine Hristos.

Timpul de probă se va încheia brusc, fără de veste, atunci când ne vom aștepta cel mai puțin. Dar noi putem să avem chiar astăzi un raport curat în ceruri și putem ști că Dumnezeu ne primește ; și în cele din urmă, dacă suntem credincioși vom fi adunați în împărăția cerurilor.

Devoționalul face parte din cartea ”The Faith I Live By ”  de Ellen G. White.

Traducere și adaptare: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinutul este protejat.