002 – Abatere

Ca aproape oricare alt cuvânt, abaterea poate avea sensuri pozitive sau sensuri negative. Vom căuta semnificații pozitive cum ar fi de exemplu în textul de mai jos:

Dar, dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui și face ce este drept și bine, își va păstra sufletul viu. Pentru că își deschide ochii și se abate de la toate fărădelegile pe care le-a săvârșit, va trăi și nu va muri. – Ezechiel 18:17, 28

Abaterea de la rău este o experiență esențială în viața spirituală. Aceasta presupune determinare, curaj și voință, dar mai înainte de toate credinciosul are nevoie de viziune. Ezechiel vorbește despre deschiderea ochilor, iar aceasta este prezentată tot ca o acțiune responsabilă, asumată. În esență, deschiderea ochilor este lucrarea Duhului Sfânt, dar aceasta este condiționată de alegerea și disponibilitatea personală.

Sigur că pot fi invocate o serie întreagă de elemente externe care pot influența, alegerile și deciziile noastre, dar trebuie să facem o precizare universal valabilă: Elementele care țin de capacitatea și responsabilitatea noastră sunt totdeauna într-o majoritate suficientă. Niciodată nu vom putea să ne scuzăm sau să învinovățim pe alții pentru alegerile, deciziile sau faptele noastre rele.

Atunci când cineva alege să asculte de îndemnurile Duhului Sfânt, ochii lui sunt făcuți în stare să vadă cât de rău este răul și cât de bun este binele. Totodată, Duhul este Acela care ne conferă dispoziția sufletească și puterea necesară de a schimba cursul propriei vieți. Mântuirea personală este o ecuație în care Dumnezeu face totul, iar noi trebuie să ne dăm toate silințele pentru a face efectiv și eficient harul divin în viața noastră. În consecință, lui Dumnezeu I se cuvine toată lauda, iar nouă ne revine bucuria de a-L proslăvi prin cuvintele și faptele noastre.

Abaterea de la rău este sinonimă cu pocăința și de aceea este necesară în mod permanent. Este ca menținerea cârmei unei corăbii într-o anumită poziție față de curentul marin și față de direcția vântului, pentru a ajunge în mod sigur la destinație. În acest caz, relaxarea vigilenței spirituale este egală cu eșecul. Ar fi dureros să ți se întâmple așa ceva.

Roagă-L pe Dumnezeu să-ți țină mereu ochii deschiși și să-ți dea forța spirituală de a te abate zilnic de la rău. În final, îți vei păstra sufletul viu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.