Dovada experienței, 10 ianuarie

Gustați și vedeți ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! Psalm 34:8

Există o dovadă care este la îndemâna tuturor: atât a celor mai cultivați, cât și a celor mai neînvățați: și anume dovada experienței. Dumnezeu ne invită să experimentăm pentru noi realitatea Cuvântului Său, adevărul făgăduințelor Sale. El ne îndeamnă „să gustăm și să vedem ce bun este Domnul”. (Psalmii 34, 8.) În loc de a ne baza pe cuvântul altora, să gustăm și să vedem noi înșine… Pe măsură ce ne apropiem de Domnul Hristos și ne bucurăm de plinătatea iubirii Sale, îndoiala și întunericul vor dispărea în lumina prezenței Sale.

Creștinul știe în cine a crezut. El nu numai citește Biblia; el experimentează puterea învățăturii sale. El nu a auzit doar despre dreptatea lui Hristos; el a deschis ferestrele sufletului către lumina Soarelui Dreptății.

Toți cei care au trecut de la moarte la viață sunt în stare să „adeverească prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.” Ioan 3:33. Ei pot depune mărturie: „Eu am avut nevoie de ajutor și l-am găsit în Domnul Hristos. Orice nevoie mi-a fost împlinită și foamea sufletului meu a fost satisfăcută; acum Biblia este pentru mine, în adevăr, descoperirea Domnului Hristos. Te întrebi de ce cred eu în Domnul Hristos? Pentru că El este pentru mine un Mântuitor divin. De ce cred eu în Sfânta Scriptură? Pentru că în ea am găsit vocea lui Dumnezeu vorbind sufletului meu”. Noi putem avea în noi înșine dovada că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu și că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Noi știm că nu urmărim niște povești născocite de iscusința omenească.

Tinerii să facă din Cuvântul lui Dumnezeu hrana minții și a sufletului… Astfel, prin credință, ei ajung să-L cunoască pe Dumnezeu printr-o cunoștință experimentală. S-au convins ei înșiși de realitatea Cuvântului Său, de adevărul făgăduințelor Sale. Ei au gustat și au văzut că Domnul este bun… Este privilegiul nostru să ne înălțăm mai sus și mai sus, în căutarea unor descoperiri mai clare ale caracterului lui Dumnezeu… Lumina o vom vedea numai în lumina Sa, până când mintea, inima și sufletul vor fi transformate după chipul sfințeniei Sale.

Devoționalul face parte din cartea ”The Faith I Live By ”  de Ellen G. White.

Traducere și adaptare: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *