Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit” – Geneza 18:19
Despre Avraam este scris că „a fost numit prietenul lui Dumnezeu”, „tatăl tuturor celor ce cred”. (Iacov 2, 23; Romani 4, 11.) Mărturia lui Dumnezeu cu privire la acest patriarh credincios este: „Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele”. Și: „Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”. (Geneza 26, 5; 18, 19.) Mare a fost onoarea la care a fost chemat Avraam, aceea de a fi părintele poporului care timp de veacuri avea să fie păzitorul şi păstrătorul adevărului lui Dumnezeu pentru lume, al acelui popor prin care toate naţiunile pământului aveau să fie binecuvântate prin venirea lui Mesia cel făgăduit.
Dar Acela care l-a chemat pe patriarh l-a socotit vrednic. Dumnezeu este Acela care vorbeşte. El, care înţelege de departe gândurile şi care îi preţuieşte pe oameni după adevărata lor valoare, spune: „Îl cunosc”. Nu va fi din partea lui Avraam nici o trădare a adevărului, pentru scopuri egoiste. El va ţine Legea şi se va purta drept şi bine. Nu numai că se va teme el însuşi de Dumnezeu, ci va cultiva religia în familia sa. El va învăţa casa sa în cele ale neprihănirii. Legea lui Dumnezeu avea să fie norma de conduită în familia sa.
Casa lui Avraam cuprindea mai bine de o mie de persoane. Aceia care erau conduşi de învăţăturile sale, spre a se închina singurului Dumnezeu, au găsit un cămin în tabăra sa; şi aici, ca într-o şcoală, ei au primit o astfel de învăţătură, care îi pregătea să devină reprezentanţi ai adevăratei credinţe. În acest fel, asupra sa zăcea o mare răspundere. El forma conducători de familii şi metodele sale de conducere aveau să fie aplicate în casele peste care aceştia aveau să fie conducători…
Avraam a căutat, prin toate mijloacele ce-i stăteau la dispoziţie, să-i păzească pe locuitorii taberei sale de a avea legături cu păgânii şi de a fi martori ai practicilor lor idolatre, căci el ştia că familiarizarea cu răul avea să strice pe nesimţite principiile. Se avea cea mai mare grijă ca orice formă a falsei religii să fie ţinută cât mai departe de ei şi ca mintea să fie impresionată de maiestatea şi slava viului Dumnezeu, ca fiind singurul vrednic de adorare…
Afecţiunea lui Avraam pentru copiii săi şi pentru casa sa l-a făcut să le apere credinţa lor religioasă, să le dea o cunoaştere a legilor divine, ca fiind moştenirea cea mai preţioasă pe care le-o putea transmite, şi prin ei — lumii. Toţi erau învăţaţi că se aflau sub conducerea Dumnezeului cerului. De aceea, nu trebuia să existe nici un fel de apăsare din partea părinţilor, iar din partea copiilor, nici un fel de neascultare. Legea lui Dumnezeu trasase fiecăruia în parte îndatoririle lui şi numai prin ascultare de ea putea cineva să-şi asigure fericirea sau prosperitatea. – Patriarhi și Profeți, p. 140-142
Devoționalul face parte din cartea ”Reflecting Christ” de Ellen G. White.
