Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Geneza 2:8-9
Omul însă a fost făcut „după chipul” lui Dumnezeu. Natura sa era în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Mintea sa era capabilă să înţeleagă lucrurile dumnezeieşti. Sentimentele sale erau curate; apetitul şi pasiunile lui erau sub controlul raţiunii. El era sfânt şi fericit, purtând chipul lui Dumnezeu şi fiind în perfectă ascultare de voinţa Sa. Când a ieşit din mâna Creatorului său, omul avea o statură impozantă şi o simetrie perfectă. Înfăţişarea lui purta amprenta sănătăţii şi strălucea de viaţă şi bucurie…
Tot ceea ce a făcut Dumnezeu a fost de o frumuseţe desăvârşită şi nimic nu lipsea care ar fi putut contribui la fericirea perechii sfinte; şi totuşi, Dumnezeu le-a mai dat încă un semn al iubirii Sale, pregătind în mod special o grădină care să fie căminul lor. În această grădină erau toate soiurile de pomi, mulţi din ei plini de parfum şi fructe delicioase. În mijlocul grădinii se afla pomul vieţii, întrecând în înfăţişarea lui maiestuoasă toţi ceilalţi pomi. Fructele lui aveau înfăţişarea unor mere de aur şi argint şi aveau puterea de a perpetua viaţa…
Pomul cunoştinţei, care se afla alături de pomul vieţii în mijlocul grădinii, avea să fie un mijloc de testare a ascultării, credinţei şi iubirii primilor noştri părinţi. În timp ce li s-a permis să mănânce după plăcere din toţi ceilalţi pomi, din acest pom erau opriţi să guste, sub ameninţarea pedepsei cu moartea. …
Ei erau vizitaţi de îngeri şi aveau posibilitatea comunicării cu Făcătorul lor fără nici o perdea despărţitoare între ei. Erau plini de vigoarea ce venea de la pomul vieţii şi puterea lor intelectuală nu era decât cu puţin mai prejos de aceea a îngerilor. – Patriarhi și profeți, p. 45-50.
[Primii noștri părinți] aveau să se bucure de comuniunea cu Dumnezeu şi cu sfinţii îngeri; dar … credincioşia lor trebuia să fie pusă la probă…. Ascultarea, desăvârşită şi continuă, era condiţia fericirii veşnice. Cu această condiţie, el [omul] avea să aibă acces la pomul vieţii. – Patriarhi și profeți, p. 48, 49.
Pentru a avea o existenţă veşnică, omul trebuia să continue să se împărtăşească din pomul vieţii. Ne mai având această posibilitate, vitalitatea lui avea să scadă în mod treptat, până când viaţa avea să se termine… El [Satana] a sperat că ei aveau să mănânce mai departe din pomul vieţii… Dar, după căderea omului, îngerii sfinţi au fost imediat însărcinaţi să păzească pomul vieţii… Nimeni din familia lui Adam n-a avut îngăduinţa să treacă peste această barieră şi să se înfrupte din fructele dătătoare de viaţă — de aceea nu există nici un păcătos nemuritor. – Patriarhi și profeți, p. 60
Devoționalul este din cartea ”Reflecting Christ” de Ellen G. White.
