Să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”, „un sad al Domnului”, ca să slujească spre slava Lui.” Isaia 61:3
Creştinii trebuie să fie asemenea lui Hristos. Ei trebuie să aibă acelaşi spirit, să exercite aceeaşi influenţă, să aibă aceeaşi desăvârşită morală pe care o are El. Inima idolatră şi stricată trebuie să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu. Acei care sunt mândri şi plini de îndreptăţire de sine trebuie să se umilească şi să devină răbdători, blânzi şi smeriţi cu inima. Cei lumeşti trebuie să aibă cârceii inimii îndepărtaţi din gunoiul lumii, în jurul căruia ei se agaţă, şi să se înfăşoare în jurul lui Dumnezeu; ei trebuie să devină spirituali. Cel necinstit şi nevrednic de încredere trebuie să devină drept şi cinstit. Ambiţiosul şi cel invidios trebuie să se ascundă în Isus şi să caute slava Sa, şi nu a lor. Ei trebuie să dispreţuiască propria lor sfinţire şi să-şi strângă o comoară în cer. Cei ce nu se roagă trebuie să simtă nevoia atât a rugăciunii în taină, cât şi în familie, şi trebuie să înalţe rugăciunile lor înaintea lui Dumnezeu cu o mare ardoare.
Ca închinători ai adevărului şi viului Dumnezeu, noi trebuie să aducem roade corespunzătoare luminii şi privilegiilor de care ne bucurăm. Mulţi se închină la idoli, în loc să se închine Domnului cerului şi al pământului. Orice iubeşte omul şi în ce se încrede, în loc să-L iubească pe Domnul şi să se încreadă în totul în El, devine un idol şi este astfel înregistrat în cărţile cerului. Chiar binecuvântările sunt adesea transformate într-un blestem.
Simpatiile inimii omeneşti, întărite prin exercitare, sunt uneori pervertite până când devin o cursă. Dacă cineva este mustrat, vor fi totdeauna unii care vor simpatiza cu el. Ei uită cu totul răul făcut cauzei lui Dumnezeu prin influenţa rea a aceluia ale cărui viaţă şi caracter nu se aseamănă în nici un fel cu acelea ale Modelului nostru. Dumnezeu trimite pe slujitorii Săi cu o solie către poporul care mărturiseşte a fi urmaşul Domnului Hristos; dar unii sunt numai cu numele copii ai lui Dumnezeu şi aceştia resping avertizarea.
Într-un mod minunat, Dumnezeu a înzestrat pe om cu puterea de a gândi, de a raţiona. El, care a făcut ca pomul să poată ţine povara fructelor lui bune, l-a făcut pe om capabil să poarte roadele preţioase ale neprihănirii. El l-a aşezat pe om în grădina Sa şi, cu multă gingăşie, S-a îngrijit de el şi a aşteptat ca acesta să aducă roade. În parabola smochinului, Domnul Hristos a spus: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta”… Cât de nerăbdători urmărim noi un pom sau o plantă favorită, aşteptând ca ea să răsplătească grija pe care i-am purtat-o, producând boboci, flori şi roade, şi cât de dezamăgiţi suntem când nu găsim decât frunze! Cu o cât mai mare nerăbdare şi cu un interes plin de iubire aşteaptă Tatăl ceresc creşterea spirituală a acelora pe care El i-a făcut după chipul şi asemănarea Sa şi pentru care El a fost gata să dea pe Fiul Său, ca ei să fie înălţaţi, înnobilaţi şi glorificaţi! – Mărturii vol. 5, p 249-251
Devoționalul este din cartea ”Reflecting Christ”.