Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete. Ioan 4:14
Ce a spus Isus femeii samaritene la fântâna lui Iacov? … Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.” Ioan 4:13-14.
Apa la care Hristos a făcut referire era descoperirea harului Lui în Cuvântul Său. Spiritul său, învățătura Lui, iubirea Lui sunt pentru fiecare suflet, un izvor care satură. Orice altă sursă la care oamenii recurg se dovedește nesatisfăcătoare; dar Cuvântul adevărului este un râu răcoros, ca apele Libanului, care satură întotdeauna. În Hristos se găsește plinătatea bucuriei veșnice. Plăcerile și distracțiile lumii nu satisfac niciodată, nici nu vindecă sufletul. Dar Isus spune: „Cel ce mănâncă carnea mea și bea sângele Meu are viața veșnică.”
Prezența îndurătoare a lui Hristos în Cuvântul Său vorbește sufletului, reprezentându-L ca fiind izvorul de apă vie pentru răcorirea celui însetat. Este privilegiul nostru să avem un Mântuitor viu, care trăiește. El este sursa puterii spirituale în noi și influența Lui va curge prin cuvinte și acțiuni care vor reîmprospăta totul în sfera influenței noastre, dând naștere în noi la dorințe și aspirații de putere și curăție, de sfințenie și pace, de acea bucurie care nu aduce durere cu ea. O astfel de experiență va fi rezultatul locuirii lui Hristos ca Salvator.
[Isus] a trăit cândva ca om pe pământ. Divinitatea Sa a fost înveşmântată în natura umană. El a fost un om al suferinţei, care a îndurat ispitele lui Satana… Acum, Isus se află în ceruri şi stă la dreapta lui Dumnezeu ca apărător al nostru spre a mijloci pentru noi. Când ne gândim la acest lucru, trebuie să ne simţim întotdeauna mângâiaţi şi plini de speranţă. El se gândeşte la fiecare dintre noi şi cunoaşte fiecare nevoie a noastră. Când sunteţi ispitiţi, spuneţi: El îmi poartă de grijă, El mijloceşte pentru mine, El mă iubeşte, El a murit pentru mine, mă voi consacra Lui fără nicio rezervă.
Când ne lamentăm cu privire la noi înşine, ca şi când am fi propriii mântuitori, noi întristăm inima lui Hristos. Să nu facem aşa. Trebuie să-I încredinţăm lui Dumnezeu paza sufletului nostru, ca unui Creator credincios. El trăieşte veşnic spre a mijloci pentru cei ispitiţi şi încercaţi. Deschideţi-vă inima în faţa razelor strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii şi nu îngăduiţi să scape de pe buzele voastre nicio singură umbră de îndoială, niciun cuvânt al necredinţei, ca să nu semănaţi seminţele neîncrederii. Pentru noi sunt pregătite binecuvântări îmbelşugate, prin urmare, să le primim prin credinţă. Vă îndemn să aveţi curaj în Domnul. Puterea divină ne aparţine. Să vorbim despre curaj, despre credinţă şi despre putere. – The Signs of the Times, 3 septembrie 1896.
Devoționalul este din cartea ”Reflecting Christ”.
Traducere: Adina Păltineanu
