Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. 1 Ioan 4:7
Apostolul Ioan s-a remarcat între fraţii săi ca fiind „ucenicul pe care îl iubea Isus”. El nu era câtuşi de puţin fricos, slab sau şovăitor în caracter şi, totuşi, avea o dispoziţie amabilă şi o inimă caldă şi iubitoare. El părea să se fi bucurat într-un sens deosebit de prietenia lui Hristos şi a primit multe dovezi despre încrederea şi iubirea Mântuitorului. El era unul dintre cei trei cărora le fusese îngăduit să fie martorii strălucirii lui Hristos pe Muntele schimbării la faţă, şi a agoniei Sale din Ghetsemani; şi grijii lui Ioan a încredinţat Domnul pe mama Sa, în acele ultime ceasuri ale agoniei Sale pe cruce.
Simpatia Mântuitorului pentru ucenicul cel iubit a primit răspuns cu toată tăria unui devotament plin de căldură. Ioan s-a prin de Isus cum se prinde viţa de aracul înfipt bine. Pentru cauza Maestrului său, el a înfruntat cu îndrăzneală primejdiile sălii de judecată şi a rămas lângă cruce, iar la vestea că Hristos a înviat, el a alergat la mormânt şi a întrecut în zelul său chiar şi pe Petru ce! iute în toate.
Iubirea lui Ioan pentru Maestrul său nu era numai o prietenie omenească, ci era iubirea unui păcătos căit care simţea că a fost răscumpărat prin sângele preţios al lui Hristos. El preţuia ca pe cea mai înaltă onoare lucrarea şi suferinţa în serviciul Domnului. Iubirea lui pentru Isus l-a condus să iubească pe toţi aceia pentru care a murit Hristos. Religia lui avea un caracter practic. El a înţeles că iubirea de Dumnezeu se dă pe faţă prin iubirea copiilor Săi… „Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Dacă zice cineva: «Eu iubesc pe Dumnezeu», şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?”, Idem 19-20. Viaţa apostolului era în armonie cu învăţăturile sale.
Iubirea pentru Hristos care ardea în inima sa, îl mâna să depună cea mai serioasă şi neobosită activitate pentru semenii săi şi în deosebi pentru fraţii săi din comunitatea creştină…
Ioan dorea să ajungă asemenea lui Isus şi sub influența transformatoare a iubirii lui Hristos, el a devenit blând şi smerit cu inima. Eul său personal era ascuns în Isus. El era strâns unit de Viţa cea vie şi, în felul acesta, a devenit părtaş de fire divină. Aceasta va fi totdeauna urmarea părtăşiei cu Hristos. Aceasta este adevărata sfinţire. – Sfințirea Vieții, p.53-5 5.
