„Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Daniel 3:26
De unde ştia acest împărat păgân cum arată Fiu lui Dumnezeu? Robii evrei care ocupau poziţii de încredere in Babilon reprezentaseră înaintea lui adevărul prin viaţa şi caracterul lor. Când li s-a cerut un motiv pentru credinţa lor, ei l-au dat fără ezitare. Lămurit şi simplu ei prezentaseră principiile neprihănirii, învăţând în felul acesta pe cei din jurul lor despre Dumnezeul Căruia se închinau; şi în înfăţişarea celui de-al patrulea din mijlocul focului împăratul a recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu…
Atunci Șadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit înaintea imensei mulţimi, arătându-se nevătămaţi. Prezenţa Mântuitorului lor îi ferise de vătămare, şi numai legăturile fuseseră arse. „Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii şi sfetnicii împăratului s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nici o putere asupra trupurilor acestor oameni, că nici perii din capul lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate, şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei”…
Experienţele din ziua ceea l-au condus pe Nebucadneţar să dea un decret ca „orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi de rău pe Dumnezeul lui Șadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este nici un alt Dumnezeu”, a susţinut el ca motiv al poruncii, „care să poată izbăvi ca El”.
Cu aceste cuvinte şi altele ca acestea, împăratul Babilonului s-a străduit să răspândească înaintea tuturor popoarelor pământului convingerea lui că puterea şi autoritatea Dumnezeului evreilor erau demne de adorare supremă. şi Dumnezeu a fost mulţumit de efortul împăratului de a-I arăta respectul şi de a face o mărturisire împărătească de supunere tot atât de larg răspândită cum era imperiul babilonian.
Era numai drept din partea împăratului să facă o mărturisire publică şi să caute să înalţe pe Dumnezeul cerului mai presus de toţi ceilalţi zei; dar în străduinţa de a-i obliga pe supuşii săi să facă o mărturisire asemănătoare a credinţei şi să dea pe faţă acelaşi respect, Nebucadneţar îşi depăşea dreptul de suveran vremelnic. El nu avea dreptul, nici civil şi nici moral, de a ameninţa cu moartea pe oameni pentru că nu se închinau lui Dumnezeu, cum nu avea nici pe acela ca prin decret să dea pradă flăcărilor pe toţi aceia care refuzau să se închine chipului de aur. Niciodată Dumnezeu nu impune omului ascultare. El lasă pe toţi liberi să aleagă cui doresc să slujească. – Profeți și Regi, p. 509-511.
