El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi, şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” Daniel 3:25
Cuptorul înfricoşător fu încins apoi de şapte ori mai mult ca de obicei, şi în acesta au fost aruncaţi aceşti prizonieri iudei. Atât de puternică era văpaia flăcărilor, încât bărbaţii care i-au aruncat în cuptor au fost ucişi.
Deodată faţa împăratului îngălbeni de spaimă. Ochii săi erau aţintiţi la văpaia flăcărilor şi întorcându-se către sfetnicii săi, zise; „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?” Daniel 3:24. Ei au răspuns: „Negreşit, împărate!” Apoi monarhul exclamă: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi; şi chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezeu!” Daniel 3:25
Când Hristos se descoperă fiilor oamenilor, o putere nevăzută vorbeşte sufletelor lor. Ei se simt ca în prezenţa Celui Nemărginit. În faţa Maiestăţii Sale, împăratul şi nobilii săi tremurau şi au fost siliţi să recunoască toţi că Dumnezeul cel viu este mai presus de orice putere pământească.
Pătruns de remuşcări şi ruşine, împăratul exclamă: „Slujitorii Dumnezeului Celui Prea înalt, ieşiţi afară!” v. 26. Iar ei ieşind, se înfăţişară nevătămaţi în faţa mulţimii nesfârşite şi nici un miros de foc nu era pe îmbrăcămintea lor. Această minune produse o schimbare bruscă asupra poporului. Acel chip mare de aur care fusese ridicat cu atâta pompă, a fost uitat. Iar împăratul publică un decret, ca oricine va vorbi împotriva Dumnezeului acestor bărbaţi să fie omorât, „pentru că nu este nici un alt dumnezeu, care să poată izbăvi în felul acesta” v. 29
Aceşti trei iudei aveau adevărata sfinţire. Un creştin credincios principiilor nu se va opri să cumpănească consecinţele. El nu se va întreba: Ce vor gândi oamenii despre mine, dacă voi face aceasta? Sau, ce urmare va avea aceasta asupra intereselor mele pământeşti? Dimpotrivă, dorinţa cea mai fierbinte a copiilor lui Dumnezeu va fi, de a şti ce cere El de la dânşii să facă, pentru ca faptele lor să-L poată proslăvi. Domnul a luat măsuri îndestulătoare ca inima şi viaţa tuturor urmaşilor Săi să fie stăpânite de harul divin, pentru ca ei să fie ca nişte lumini strălucitoare în lume.
Aceşti iudei credincioşi aveau din naştere talente mari; ei se bucuraseră de cea mai înaltă cultură intelectuală şi acum aveau locuri de mare cinste; dar toate acestea nu i-au făcut să uite pe Dumnezeu. Puterile lor erau supuse influenţei sfinţitoare a harului divin. Prin integritatea lor statornică, ei au vestit laudele Aceluia care îi chemase de la întuneric la lumina Sa minunată. – Sfințirea Vieții, p. 38-40.
