Iubiți pe vrăjmașii voștri. Matei 5:44
Învăţătura Mântuitorului: „Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău” a fost un cuvânt greu pentru iudeii răzbunători…. Dar Isus a făcut o declaraţie şi mai tare: …
Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Matei 5:44-45
Acesta era spiritul Legii pe care rabinii o răstălmăciseră, făcând din ea un şir de îndatoriri reci şi aspre. Ei se socoteau a fi mai buni decât ceilalţi oameni şi având dreptul la deosebita favoare a lui Dumnezeu, în virtutea naşterii lor ca israeliţi; dar Isus le-a îndreptat mintea spre spiritul iubirii iertătoare, ca fiind dovada evidentă că ei nu erau însufleţiţi de motive mai nobile decât vameşii şi păcătoşii pe care îi dispreţuiau.
El le-a arătat apoi ascultătorilor Săi pe Conducătorul universului, cu numele nou de „Tatăl nostru”. Isus dorea să-i facă să înţeleagă cu câtă compătimire suspină inima lui Dumnezeu după ei. El îi învăţa că … aşa „cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El”. (Psalmii 103, 13.) O astfel de concepţie despre Dumnezeu n-a fost dată niciodată lumii de nici o altă religie, în afară de cea din Biblie. Păgânismul îi învaţă pe oameni să privească Fiinţa Supremă ca fiind ceva de temut, nicidecum de iubit, o zeitate duşmănoasă, care trebuie să fie îmblânzită prin sacrificii, nicidecum un Părinte care revarsă asupra copiilor Săi darul iubirii Sale. Chiar poporul Israel ajunsese aşa de orb faţă de preţioasa învăţătură a profeţilor cu privire la Dumnezeu, încât această descoperire a iubirii Sale părinteşti era un subiect original, un nou dar făcut lumii…
Orice lucru bun, pe care îl avem, fiecare rază de soare şi picătură de ploaie, fiecare bucată de pâine, fiecare clipă de viaţă, toate sunt un dar al iubirii.
Tatăl nostru cel ceresc a avut milă de noi chiar atunci când eram lipsiţi şi aveam un caracter neplăcut, fiind „vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii.”…
Numai aceia care sunt părtaşi de fire dumnezeiască sunt copii ai lui Dumnezeu. Nici clasa socială, nici naşterea, nici naţionalitatea, nici vreun privilegiu religios nu pot fi o dovadă că suntem membri ai familiei lui Dumnezeu; ci adevărata dovadă este iubirea, — o iubire care îmbrăţişează întreaga omenire. Chiar păcătoşii ale căror inimi nu sunt cu totul închise faţă de Duhul lui Dumnezeu vor răspunde la bunătate; aşa cum sunt gata să arate ură pentru ură, vor fi gata să dea pe faţă şi iubire pentru iubire. Dar numai Duhul lui Dumnezeu răspunde cu iubire la ură. Să fii bun cu cel nemulţumitor şi cu cel rău, să faci binele fără să nădăjduieşti că vei fi răsplătit este deviza casei regale cereşti, semnul sigur prin care copiii Celui Prea Înalt îşi descoperă poziţia lor înaltă. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 73-75.
Devoționalul este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.
