Fiecare suflet să fie tratat cu respect – 25 februarie

Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta… Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Leviticul 19:17-18

Cuvintele Mântuitorului le descopereau ascultătorilor Săi faptul că, deşi îi osândeau pe alţii ca fiind călcători ai Legii, ei înşişi erau tot aşa de vinovaţi, deoarece inimile lor erau pline de ură şi răutate… Nutreau cea mai aprigă ură împotriva asupritorilor romani şi se simţeau liberi să îi urască şi să dispreţuiască toate celelalte neamuri şi chiar pe propriii lor concetăţeni, care nu se purtau în totul după ideile lor. În toate acestea, ei călcau Legea care spune: „Să nu ucizi”.

Duhul urii şi al răzbunării a luat naştere pentru întâia oară în Satana; aceasta l-a făcut să-L ducă la moarte pe Fiul lui Dumnezeu. Oricine nutreşte răutate sau lipsă de amabilitate în inima sa are acelaşi duh…În gândul de răzbunare stă cel rău, aşa după cum planta se află în sămânţă… Dăruindu-L pe Fiul Său pentru răscumpărarea noastră, Dumnezeu a arătat cât de mult preţuieşte El fiecare suflet omenesc; şi El nu dă voie nimănui să vorbească cu dispreţ despre un altul. Vom vedea greşeli şi slăbiciuni la cei din jurul nostru, dar Dumnezeu pretinde pe fiecare suflet, ca proprietate a Sa prin creaţiune şi, mai mult încă, a Sa prin răscumpărarea cu sângele preţios al lui Hristos. Toţi au fost creaţi după chipul Său şi chiar cei mai decăzuţi trebuie trataţi cu respect şi gingășie. Dumnezeu ne va trage la răspundere chiar şi pentru un singur cuvânt de dispreţ spus unui suflet pentru care Hristos şi-a dat viaţa…

Isus zice că oricine îl osândeşte pe fratele său ca păcătos sau ca pe unul care Îl necinsteşte pe Dumnezeu arată că el însuşi este vrednic de aceeaşi pedeapsă.

Domnul Însuşi, când S-a certat cu Satana pentru corpul lui Moise, „n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară.” (Iuda 9.) Dacă ar fi făcut aceasta, S-ar fi aşezat pe terenul Satanei, deoarece învinuirea este arma celui rău. El este numit în Scriptură „Învinuitorul fraţilor noştri.” (Apocalipsa 12, 10.) Isus n-ar fi întrebuinţat niciodată vreuna dintre armele Satanei. El l-a înfruntat doar prin cuvintele: „Domnul să te mustre!” (Iuda 9.)

El ne-a dat o pildă. Când suntem aduşi în conflict cu vrăjmaşii Domnului Hristos, nu trebuie să spunem nici un cuvânt din spirit de răzbunare sau care să aibă chiar numai aparenţa unei judecăţi de ocară. Acela care are misiunea de a fi port-vocea lui Dumnezeu nu trebuie să rostească cuvinte pe care nici chiar Maiestatea cerului nu le-a folosit când S-a înfruntat cu Satana. Să lăsăm pe seama lui Dumnezeu lucrarea de judecată şi osândire. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 55-58.

Devoționalul este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *