[Toate poruncile Lui] sunt întărite pentru veşnicie, făcute cu credincioşie şi neprihănire. Psalmii 111:8
Pentru că acela care de bună voie calcă o poruncă, în spirit şi adevăr, nu păzeşte nici una dintre ele. „Cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacov 2, 10.)
Nu mărimea faptei de neascultare este păcat, ci însăşi neascultarea de voinţa lămurit arătată a lui Dumnezeu în cel mai mic amănunt, pentru că aceasta arată că mai este încă legătură între suflet şi păcat. Inima este împărţită în slujirea ei. Este tot o tăgăduire a lui Dumnezeu, o răzvrătire împotriva legilor guvernării Sale.
Dacă oamenii ar fi fost liberi să nu mai asculte de cererile Domnului şi să-şi făurească ei o normă de purtare, ar fi fost o mulţime de standarde, care să se potrivească la toate minţile, iar stăpânirea ar fi fost luată din mâinile Domnului. Voinţa omului ar fi ajuns supremă, iar înalta şi sfânta voie a lui Dumnezeu, planul Său de iubire faţă de făpturile Sale, ar fi fost dezonorată şi călcată în picioare.
Ori de câte ori oamenii îşi aleg propria lor cale, sunt în vrajbă cu Dumnezeu. Ei nu vor avea nici un loc în Împărăţia cerurilor, pentru că sunt în război chiar cu principiile cerului. Neluând în seamă voia lui Dumnezeu, se dau de partea Satanei, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului. Nu printr-un cuvânt, nici prin mai multe cuvinte, ci prin orice cuvânt pe care l-a rostit Dumnezeu va trăi omul. Noi nu putem să desconsiderăm vreun cuvânt, oricât de neînsemnat ni s-ar părea, şi să mai fim în siguranţă. Nu este nici o poruncă în Lege care să nu fie pentru binele şi fericirea omului, atât în viaţa aceasta, cât şi în viaţa viitoare.
În ascultare de Legea lui Dumnezeu, omul este înconjurat ca de un zid şi este păzit de orice rău. Acela care dă la o parte într-un loc oarecare acest zid ridicat de Dumnezeu a nimicit puterea lui de a-l ocroti, pentru că a deschis calea pe care vrăjmaşul poate intra să pustiească şi să ruineze
Cutezând să nesocotească voia lui Dumnezeu doar într-un singur punct, primii noştri părinţi au deschis zăgazurile unui potop de vaiuri, care au inundat lumea. Şi oricine urmează pilda lor va culege aceleaşi roade. Iubirea lui Dumnezeu se află la temelia oricărui precept al Legii Sale, şi acela care se depărtează de poruncă îşi făureşte propria sa nefericire şi ruină…
O religie legalistă este neîndestulătoare spre a aduce sufletul în armonie cu Dumnezeu…Numai adevărata credinţă este aceea care „lucrează prin dragoste” (Galateni 5, 6) şi curăţă sufletul. Ea este ca un aluat care transformă caracterul…Isus a continuat să le arate ascultătorilor Săi ce înseamnă să păzească poruncile lui Dumnezeu că aceasta este o reproducere în ei a caracterului lui Hristos, pentru că, în El, Dumnezeu a fost înfăţişat zilnic înaintea lor. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 51-55.
Devoționalul este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.
