Pastorul Inaciu da Kosta s-a sculat devreme în dimineața aceea, căci avea de făcut un drum lung pe insula Timorul de Est.
Avea de călătorit 50 de kilometri de la casa sa din orașul Lospalos până în satul Luro, aflat sus pe munte. Acolo trebuia să vorbească cu un misionar din sat.
Inaciu a mâncat micul dejun pregătit de soția sa, orez cu vegetale verzi. Apoi și-a luat Biblia și umbrela. Ploua adesea și neașteptat pe această insulă tropicală din nordul Australiei, așa că era o idee bună să-și ia umbrela. Inaciu nu avea nici mașină, nici motocicletă, așa că a plecat pe jos.
Pe drum, Inaciu s-a oprit pe la casele unor membri ai bisericii. Acolo, a citit din Biblie și s-a rugat împreună cu ei. Nu erau mulți adventiști în Timorul de Est, așa că nu a avut prea multe locuri unde să se oprească. Dar vizitele i-au încetinit înaintarea, așa încât la căderea nopții făcuse cam jumătate din drum.
Inaciu s-a uitat la cerul luminat de stele și s-a întrebat ce ar trebui să facă. Mai avea de mers încă 25 de kilometri prin jungla deasă și sus pe munte pentru a ajunge în sat. Era flămând, căci nu mâncase nimic de dimineață. Nici nu-și luase o lanternă.
Apoi a început să plouă. Inaciu și-a deschis umbrela și și-a spus: ”Dacă mă întorc acasă, am de mers 25 de kilometri și dacă merg înainte am tot atât de făcut.”
Inaciu s-a rugat ca Dumnezeu să-l călăuzească. După ce s-a rugat și-a dat seama că dacă s-ar fi întors acasă, dimineață ar fi trebuit să parcurgă din nou acest drum lung. Așa că s-a hotărât să meargă către sat.
La început a plouat ușor. Dar pe măsură ce urca muntele, a început să toarne. Fulgera și tuna. După ce a mers cam 9 kilometri, Inaciu s-a afundat în junglă. Pe lângă căderea ploii și tunetele puternice, a început să audă și un alt zgomot. A ascultat cu atenție. Era sunetul unei ape învolburate. Dar nu putea vedea nimic în întuneric. L-a cuprins frica. Și-a spus: ”Familia mea nu știe pe care drum merg în sat. De cad în apă, mă va duce în ocean. Pot să mă înec.”
A început să se roage: ”Doamne, dacă este voia Ta, ajută-mă Te rog să ajung în sat.”
Inaciu a stat nemișcat cam cinci minute, întrebându-se ce să facă. Tocmai atunci a fulgerat și a putut să zărească râul lat din fața lui. El s-a rugat din nou. ”Doamne, dacă este voia Ta, ajută-mă să ajung în sat,” a spus el. ”Fă ca lumina să stea mai mult.”
În clipa următoare, fulgerul a străpuns cerul întunecat și Inaciu a putut vedea clar râul din fața lui. Spre surprinderea lui, fulgerul nu s-a stins ci a continuat să strălucească. Parcă era soare. Iar jungla era luminată ca ziua.
A văzut câțiva bușteni – copaci căzuți – împrăștiați prin apă. A alergat până pe mal și a sărit de pe un buștean pe altul până ce a trecut râul. Când a ajuns pe malul celălalt, fulgerul a dispărut urmat de un tunet puternic. Fulgerul a iluminat râul timp de două minute întregi.
Trei ore mai târziu, pe la miezul nopții, a ajuns în sat și a mulțumit lui Dumnezeu pentru minunea unei călătorii făcute în siguranță.
Andrew McChesney este editor la revista Adventist World Misssion.
Traducere: Adina Păltineanu
