Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus. Faptele Apostolilor 4:13
Chiar de la căderea lui Adam, Hristos a încredinţat slujitorilor Săi aleşi sămânţa Cuvântului Său spre a fi semănată în inimile oamenilor. În cursul vieţii Sale pe pământ, El a semănat sămânţa adevărului şi a udat-o cu sângele Său. Convertirile care au avut loc în Ziua Cincizecimii erau rezultatul acestei semănări, secerişul lucrării lui Hristos, dând pe faţă puterea învăţăturii lor…
Sub instruirea lui Hristos, ucenicii fuseseră aduşi să simtă nevoia lor după Duhul Sfânt. Instruiţi fiind de Duhul Sfânt, ei au primit deplina şi finala lor calificare şi au pornit la lucrarea vieţii lor. Ei nu mai erau neştiutori şi neînvăţaţi. Ei nu mai erau o grupă de elemente independente sau dezbinate, potrivnice. Nădejdea lor nu mai era investită în măreţia lumească. Ei erau toţi „o inimă şi un suflet”. (Faptele Apostolilor 2, 46; 4, 32.) Hristos le umplea cugetele; ţinta lor era înaintarea Împărăţiei Sale. În minte şi în caracter, ei au devenit asemenea Învăţătorului lor, şi oamenii „au priceput că fuseseră cu Isus”.
Ziua Cincizecimii le-a adus iluminarea cerului. Adevărurile pe care nu le-au putut înţelege în timpul când Isus fusese cu ei le erau dezvăluite acum. Cu o credinţă şi o siguranţă cum nu cunoscuseră niciodată mai înainte, ei au primit învăţăturile Cuvântului Sfânt. Pentru ei nu mai era o problemă de credinţă faptul că Hristos era Fiul lui Dumnezeu. Ei ştiau că, deşi îmbrăcat în trup omenesc, El era în adevăr Mesia şi de aceea ei spuneau lumii experienţa lor, cu o încredere care aducea cu ea convingerea că Dumnezeu era cu ei.
Ei puteau vorbi cu certitudine despre Numele lui Isus. Nu era El Prietenul şi Fratele lor mai mare? Aduşi în strânsă comuniune cu Hristos, ei stăteau cu El în locurile cereşti. În ce cuvinte arzătoare îşi îmbrăcau ei ideile când dădeau mărturie despre El! Inimile lor erau copleşite de o bunăvoinţă atât de deplină, atât de profundă, atât de mult cuprinzătoare, încât îi determina să meargă până la marginile pământului ca să dea mărturie despre puterea lui Hristos. Ei erau plini de o dorinţă imensă să ducă mai departe lucrarea pe care El a început-o. Îşi dădeau seama de datoria lor cea mare pe care o aveau faţă de cer şi de răspunderea lucrării lor. Întăriţi prin înzestrarea cu Duhul Sfânt, ei au păşit înainte plini de zel, pentru a duce mai departe biruinţa crucii. Duhul Sfânt îi însufleţea şi vorbea prin ei. Pacea lui Hristos strălucea pe feţele lor. Ei şi-au consacrat viaţa în slujba Lui şi trăsăturile feţei lor mărturiseau despre consacrarea lor. – Faptele Apostolilor, p. 44-46
Devoționalul este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.
