Ziua 57 – Miercuri, 20 mai

Agonizând pentru suflete

Day57-300x225Pasaj Biblic de meditat: Exod 32:30-34

Verset cheie: „Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!” Exod 32:32

Sunt dispus să agonizez pentru ca cineva să poată găsi mântuirea? Sunt dispus să postesc și să mă rog cu stăruință așa încât mai multe suflete să poată fi salvate, poate suflete care m-au lovit și rănit pe mine sau biserica lui Dumnezeu?

Atunci când israeliții au construit vițelul de aur, Dumnezeu i-a spus lui Moise că va curăța de pe fața pământului pe poporul Israel și va face din Moise o națiune mare (Exod 32:10). Sincer, dacă eram eu Moise, îmi imaginez că aș fi fost atât de frustrat de israeliți încât aș fi acceptat propunerea lui Dumnezeu. Dar Moise avea o dragoste atât de profundă pentru poporul acesta încăpățânat încât el a început să mijlocească cu sinceritate pentru soarta lor.

Să revizuim povestirea:

Moise tocmai coborâse de pe muntele Sinai, după 40 de zile fără mâncare sau apă, dar în loc să fie îngrijorat de interesele sale personale și de sănătatea sa, el imediat începe să postească și să se roage pentru popor. „M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului: patruzeci de zile şi patruzeci de nopți, m-am aruncat cu fața la pământ, pentru că Domnul spusese că vrea să vă nimicească…Eu am rămas pe munte, ca şi mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopți. Domnul m-a ascultat şi de data aceasta; Domnul n-a voit să vă nimicească.” (Deut.9:25, 10:10)

Această grijă stăruitoare și sinceră pentru suflete abia mi-o pot imagina! La finalul acestor evenimente, Moise petrecuse 80 de zile de post si rugăciune pe munte, coborând de pe munte doar cât să distrugă vițelul de aur.

Dar chiar și mai mișcătoare este natura neegoistă și plină de sacrificiu a rugăciunii lui Moise. „Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, șterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!” (Exod 32:32). WOW! Moise îi iubea pe israeliți în asemenea măsură încât, dacă ar fi avut vreo valoare în fața lui Dumnezeu, ar fi fost dispus să renunțe la salvarea lui pentru salvarea lor. Când citesc despre o astfel de dragoste pentru sufletele pierdute, îmi dau seama că am nevoie de o inimă nouă. Am nevoie ca Dumnezeu să-mi schimbe inima din cea plină cu ambiții egoiste într-una plină de sacrificiu și dragoste! Numai atunci voi putea avea o preocupare ca a lui Hristos pentru cei pierduți.

„Domnul Dumnezeu lui Israel privește asupra fiecărui lucrător să vadă dacă este cu sinceritate preocupat în inima lui de soarta sufletelor… Dacă toți ar avea interesul pe care l-a si ție Knox când a strigat: „Dă-mi Scoția, ori mor!”, Domnul ar lucra cu eforturile lor și le-ar da suflete cu care să lucreze.” (Lucrătorii Evangheliei, p.297)

Dumnezeu Își dorește ca noi să îndrăznim să ne rugăm și să mijlocim pentru oameni! El a oferit încă o șansă celor 2 milioane de israeliți ca răspuns la rugăciunea lui Moise, și a transformat Scoția ca răspuns la rugăciunea lui John Knox. Ce va face El atunci când tu și eu vom fi umpluți de o preocupare agonizantă pentru salvarea sufletelor? Cum va lucra El atunci când noi vom iubi pe alții suficient pentru a stărui în rugăciune pentru salvarea lor?

Provocarea unei rugăciuni din inimă

Tată scump, iartă-ne că nu am stăruit cu adevărat în rugăciune pentru cei pierduți. Iartă-ne lipsa de dragoste neegoistă. În mod natural, noi nu putem iubi și nu ne putem ruga așa. Te rugăm, transformă-ne inimile. Umple-ne cu dragostea lui Hristos care este dispusă să renunțe la tot pentru a salva chiar și pe un păcătos încăpățânat. Schimbă-ne inimile astăzi pentru ca să putem iubi pe alții așa cum ne-a iubit Hristos pe noi! Mulțumim că ne umpli cu Duhul Sfânt și că ne transformi inimile în timp ce continuăm, să stăruim în rugăciune pentru biserica noastră! În numele lui Isus, Amin.

Scris de Zac Page

Traducere: Sarah  Ștefan

MASTER-Praying ManMOTIVE DE RUGĂCIUNE

  1. Rugați-vă pentru o experiență  a Camerei de Sus pentru toți cei ce participă la sesiunea Conferinței Generale. Da, lucrările trebuie să se desfășoare, dar rugați-vă ca să fie evident într-un mod remarcabil că Dumnezeu este prezent și la lucru în mijlocul poporului Său.
  2. Rugați-vă ca toți delegații și participanții (și fiecare dintre noi) să umble zilnic cu Hristos și să nu permită ca ocupațiile să elimine timpul nostru personal cu Dumnezeu, chiar și în timpul sesiunii Conferinței Generale, pentru că dacă întrerupem legătura aceasta nu vom avea putere când va veni ispita.
  3. Rugați-vă ca Dumnezeu să conducă și să binecuvânteze toate hotărârile pentru toate punctele de pe ordinea de zi, fie că sunt mici sau mari..
  4. Rugați-vă ca nimeni să nu încerce să manipuleze ordinea de zi sau întâlnirile, ci toți să permită Duhului Sfânt să le impresioneze inimile și să conducă întregul proces. Dumnezeu poate face o lucrare de neimaginat dacă ne predăm cu totul Lui!
  5. Rugați-vă ca muzica de la Conferința Generală să onoreze pe Dumnezeu și să atragă oamenii mai aproape de Isus, pregătindu-ne pentru acel timp de închinare cerească, atunci când ne vom aduna toți în curțile de sus.
  6. Rugați-vă pentru  binecuvântările lui Dumnezeu asupra seminariilor de rugăciune și întâlnirii femeilor care vor avea loc în timpul pauzelor  în cadrul sesiunii Conferinței Generale.
  7. Rugați-vă ca zona de standuri să fie un loc pentru o lucrarea specială a lui Dumnezeu asupra inimilor și situațiilor, pentru misiune și acțiune care vor avea un impact veșnic asupra a milioane de oameni din toată lumea.
  8. Rugați-vă ca personalul neadventist care lucrează la Alamodome să simtă dragostea și prezența lui Dumnezeu în toți adventiștii și acest lucru să-i conducă să dorească să cunoască mai mult.
  9. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să fie revărsat asupra conducătorilor și delegaților Uniunii Orientului Mijlociu și Africii de Nord și ca Dumnezeu să-i echipeze pentru a face o lucrare și mai mare în această regiune a lumii.
  10. Rugați-vă pentru o revărsare a Duhului Sfânt asupra conducătorilor și  delegaților Diviziunii Sud Americane ca ei să fie în stare să instruiască și mai mulți membri pentru a deveni câștigători de suflete.

”Noi trebuie să arătăm lumii și tuturor inteligențelor cerești, că prețuim iubirea nemărginită a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc căzut și că noi așteptăm binecuvântări mai mari și tot mai mari de la infinita Lui plinătate.” Parabolele Domnului Hristos, p.299

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *