”Pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să -I fiți plăcuți în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în cunoștința lui Dumnezeu” Coloseni 1:10.
Să studiem rugăciunea lui Pavel pentru frații săi Coloseni. ” De aceea şi noi”, scrie el, ”din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune şi pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în cunoștința lui Dumnezeu: întăriți, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie” (Coloseni 1:9-11).
Ce rugăciune perfectă! Nu există nici o limită pentru binecuvântările pe care este privilegiul nostru să le primim. Putem fi ”umpluți cu cunoașterea voii Sale.” Duhul Sfânt n-ar fi inspirat niciodată pe Pavel să înalțe o astfel de rugăciune în favoarea fraților săi, dacă n-ar fi fost posibil pentru ei să primească un răspuns de la Domnul în conformitate cu cererea…
Bisericii din Efes, Pavel îi scrie: ”…Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, şi -L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin” (Efeseni 3:14-21).
Aici sunt scoase la lumină posibilitățile vieții creștine. Cât de departe de atingerea acestui standard este biserica de astăzi!… Eul, eul, eul – se manifestă în toate… Când ne vom trezi? Când vom împlini așteptările lui Hristos?
Devoționalul face parte din cartea În locurile cerești (In Heavenly Places) de Ellen G. White. Pentru mai multe cărți scrise de Ellen G. White vizitați site-ul https://www.egwwritings.org și alegeți versiunea în limba română.



