”De aceea vă spun că, orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea” MARCU 11:24.
Mulți susțin că vor să fie mântuiți, că vor să fie fii și fiice ale lui Dumnezeu. Dar ei se plâng în mod patetic de Dumnezeu pentru că nu simt ceea ce ei cred că ar trebui să simtă. Ei spun: ”Știu că am multe lucruri pentru care să fiu recunoscător. Domnul m-a binecuvântat de multe ori, dar nu pot simți ceea ce aș vrea să simt. Nu îndrăznesc să aplic făgăduințele la mine și să spun că sunt copil al lui Dumnezeu. Cred că El binecuvântează pe alții. Cred că pe ei îi primește- dar nu și pe mine. Nu pot crede că El îmi va ierta păcatele.”
Acest lucru este clar definit ca necredință și este păcat înaintea lui Dumnezeu, căci ei dezonorează pe Dumnezeu și limitează pe Sfântul lui Israel. Hristos este Mântuitorul nostru…Promisiunile Sale pline de har sunt dăruite bisericii Sale și dacă ai făcut pașii necesari pentru convertire, dacă ai mărturisit deschis pe Hristos, ești parte a trupului lui Hristos, o parte a întregului ce-I aparține. Anxietate, întrebări și neîncredere în Dumnezeu arată că de fapt nu crezi în El și nu-ți însușești făgăduințele Sale. De aceea nu ajungi la mângâierea, speranța și curajul în Domnul pe care este privilegiul și datoria ta să le ai în fiecare oră a zilei, în fiecare zi a săptămânii. Iubești pe Isus? Tânjești după pacea Sa? Atunci crede și dorințele sufletului tău vor fi împlinite…
Ești fără scuză dacă îndrăgești în suflet necredința, îndoielile și mergi să te plângi altora, pentru că nu este nici o scuză care să te poată îndreptăți, având aceste cuvinte vorbite ție de Hristos. Ele sunt pline de mângâiere, de speranță și de asigurare pentru totdeauna. Dacă arunci cuvintele Sale înapoia ta și lași zăpezile reci ale Libanului să caute înviorare din resurse omenești, nu vei avea pace sau mângâiere, pentru că refuzi ajutorul pe care ți-l oferă Dumnezeu.
Domnul declară că porțile iadului nu vor birui biserica Sa. Fiecare membru sincer al bisericii se poate include pe sine însuși în aceste făgăduințe și să spună: ”Eu sunt al Domnului. În puterea Sa sunt de nebiruit.” Apoi să nu aveți o atitudine tristă reprezentând greșit pe Dumnezeu, acționând ca și cum El v-ar fi insultat dându-vă niște făgăduințe pe care nu le împlinește, ca și cum fiindu-vă greu sunteți lăsați singuri să vă luptați împotriva puterilor întunericului.
El spune: ”Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi” (Ioan 14:18)… credeți voi în mod individual aceste cuvinte? Sau le tratați ca fiind basme? Vă prindeți de ele prin credință, le acceptați și vă bucurați în ele? Astfel mâncați carnea și beți sângele Fiului lui Dumnezeu. Manuscris, 25 octombrie 1890, ”Jurnal.”
