Acceptă Biblia ca temelie a întregii credințe

ʺŞi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejdeʺ Romani 15:4.

Învăţătorii lui Israel nu semănau sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrarea Domnului Hristos ca Învăţător al adevărului era într-un izbitor contrast cu aceea a rabinilor din timpul Său. Ei se ocupau de tradiţii, de teorii şi speculaţii omeneşti. Adesea, în locul Cuvântului însuşi, ei puneau ceea ce oamenii învăţaseră şi scriau despre Cuvânt. Învăţătura lor nu avea nici o putere care să dea viaţă sufletului.

Tema învăţăturii şi predicării Domnului Hristos, a fost Cuvântul lui Dumnezeu. Celor ce puneau întrebări ca să-L prindă El le răspundea în mod deschis: „Este scris“, „Cum spune Scriptura?“ „Cum citeşti în ea?“ El semăna sămânţa Cuvântului de fiecare dată când se trezea interesul, fie că era un prieten, fie că era un vrăjmaş. El care este Calea, Adevărul şi Viaţa, El Însuși Cuvântul Viu a arătat spre Scripturi spunând: „Ele mărturisesc despre Mine.“ Ioan 5, 39. „Şi a început de la Moise şi de la toţi proorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.“ Luca 24, 27.

În zilele Domnului Hristos, rabinii interpretau în mod forţat, mistic, multe părţi ale Scripturilor. Pentru că învăţătura clară a Cuvântului lui Dumnezeu condamna practicile lor, ei au încercat să nimicească această putere a Scripturilor. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. Cuvântul lui Dumnezeu este prezentat ca fiind misterios şi obscur, aceasta pentru a scuza călcările Legii Sale, Domnul Hristos a mustrat aceste practici din vremea Sa. El a învăţat că Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie înţeles de toţi. El a arătat spre Scripturi ca având o autoritate de necontestat, iar noi trebuie să facem la fel. Biblia trebuie să fie prezentată ca fiind Cuvântul veşnicului Dumnezeu, ca sfârşit al tuturor controverselor şi temelie a tot adevărul.  Parabolele Domnului Hristos, 38-40.

Devoționalul face parte din cartea  Să fii ca Isus de Ellen G. White.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *