ʺDupă naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şase zeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeuʺ Geneza 5:22-24.
În timp ce suntem angajaţi în lucrarea noastră zilnică, ar trebui să ne înălţăm sufletul către cer în rugăciune. Aceste cereri tăcute se înalţă ca fumul de tămâie înaintea tronului harului şi duşmanul este dejucat şi redus la tăcere. Creştinii a căror inimă stă astfel înaintea lui Dumnezeu nu pot fi biruiţi. Nici o filozofie a răului nu le poate distruge pacea. Toate făgăduinţele din Cuvântul lui Dumnezeu, toată puterea harului divin, toate resursele lui Iehova sunt promise pentru asigurarea eliberării lor. Astfel s-a întâmplat când Enoh a umblat cu Dumnezeu. Dumnezeu a fost cu el, un ajutor prezent în fiecare moment în care a fost nevoie…
Rugăciunea este respiraţia sufletului. Este secretul puterii spirituale. Nici un alt instrument al harului nu o poate substitui şi sănătatea sufletului să fie totuşi păstrată. Rugăciunea aduce inima într-o comuniune strânsă şi imediată cu Izvorul vieţii şi întăreşte vigoarea şi tonusul experienţei religioase. A neglija exerciţiul rugăciunii sau a ne ruga sporadic, din când în când, atunci când ne convine, înseamnă a pierde legătura cu Dumnezeu. Facultăţile spirituale îşi pierd vitalitatea, experienţa religioasă va fi lipsită de sănătate şi vigoare…
Este un lucru minunat că ne putem ruga cu eficienţă, că noi, muritorii nevrednici şi supuşi greşelii, avem puterea de a ne prezenta cererile lui Dumnezeu. Ce putere mai mare ca aceasta şi-ar putea dori omul, decât să fie unit cu Dumnezeul infinit? Omul slab şi păcătos are privilegiul de a vorbi cu Creatorul său. Putem pronunţa cuvinte care vor atinge tronul Stăpânului universului. Putem vorbi cu Isus mergând pe cale, iar El ne spune: „Eu sunt la dreapta ta“
Putem conversa cu Dumnezeu în inimile noastre; putem merge în tovărăşie cu Hristos. Când suntem prinşi în munca noastră zilnică, putem să rostim în şoaptă dorinţele inimii noastre, care nu pot fi auzite de nici o ureche omenească, iar acest cuvânt nu va muri în tăcere şi nici nu va se va pierde. Nimic nu poate înăbuşi dorinţa sufletului. Ea se ridică peste larma străzii, peste zgomotul maşinilor. Dumnezeu este Cel căruia Îi vorbim şi rugăciunea noastră este auzită. – Solii către tineret, 249, 250.
Devoționalul face parte din cartea Asemenea lui Isus de Ellen G. White.
