22 august – Cum îi privim și cum ne raportăm la ceilalți când suntem dedicați unității?

Verset biblic

Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! – Psalmi 133:1

Devoțional

„Dacă ai invidie, suspiciune sau gelozie în inima ta, ai o lucrare de făcut. Mărturisește-ți păcatele, intră în armonie cu frații tăi. Vorbește de bine despre ei. Nu arunca indicii nefavorabile, nici sugestii care să trezească neîncredere în mințile celorlalți. Păzește-le reputația cu aceeași sfințenie cu care ai vrea să ți-o păzească ei pe a ta; iubește-i așa cum ai vrea să fii tu iubit de Isus. Lucrează pentru interesele lor, în loc să cauți să le dărâmi, pentru a te putea clădi pe tine pe ruina lor. Satana este acuzator al fraților și adoră să te vadă ajutându-l. Dar dezamăgește-l. Nu-l lăsa să triumfe asupra ta.” Scrisoarea 132, 1910.19

Rugăciune pentru unitate

Tată Ceresc,

Ce  plăcut şi ce dulce este atunci când copiii Tăi locuiesc împreună. Mărturisim că prea adesea am permis invidiei, geloziei și suspiciunii să ne dezbine. Te rugăm să ne cureți, Doamne, și să ne dai inimi care iubesc așa cum iubește Isus.

Ajută-ne să vorbim de bine unii despre alții, să păzim reputația unii altora și să lucrăm mai degrabă pentru binele fraților noștri decât pentru noi înșine. Păzește-ne de capcanele Satanei de critică și neînțelegere și, în schimb, umple-ne cu spiritul de umilință, bunătate și iertare.

Fie ca unitatea noastră să fie o mărturie pentru lume că Hristos trăiește în noi și fie ca biserica Ta să fie întărită pe măsură ce stăm împreună în dragoste.

În numele lui Isus,

Amin.

Stați la spărtură în rugăciune, uniți cu credincioșii din întreaga lume.

https://247unitedprayer.org/will-you-stand-in-the-gap/

Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *