Dr. Twaylay a instruit misionari medicali în Myanmar timp de mulți ani. Imaginați-vă șocul și stresul pe care trebuie să le fi simțit când a fost diagnosticată recent cu cancer la sân – pentru ca mai apoi să descopere că acesta se răspândise la plămâni și apoi la creier.
În mijlocul acelei crize, ea a vizitat Saeronam. Și acolo, ea a experimentat vindecarea.
Mai jos este mărturia ei de la prima ei vizită la Saeronam în 2019 – înainte de diagnosticarea ei cu cancer:
Am lucrat în departamentul de sănătate de când am devenit medic în 1994. Am slujit timp de 3 ani în MUAS înainte de a fi desemnată ca director de sănătate al Uniunii Misiunii Myanmar timp de aproape 13 ani. Apoi am slujit ca și coordonator și formator pentru misionarii medicali care lucrează în diferite regiuni din Myanmar. Fiind în departamentul de sănătate al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, principiile NEWSTART, hidroterapia, alimentația vegetariană, masajul și alte câteva practici legate de stilul de viață îmi sunt mai mult decât familiare. Am promovat vegetarianismul, exercițiile fizice regulate, consumul suficient de apă, expunerea suficientă la lumina soarelui, practicarea autocontrolului, respirarea aerului proaspăt, odihna suficientă și, bineînțeles, încrederea în Dumnezeu, legi ale sănătății date de Dumnezeu prin sora White.
Prin planul lui Dumnezeu, am avut ocazia să merg la Centrul de vindecare Saeronam NEWSTART din Coreea de Sud pentru 10 zile. Mă gândeam ce pune la cale acest centru de sănătate. Tema de bază a acestui centru de sănătate este: „Apelați la Dumnezeu”. Auzisem că vindecări miraculoase au avut loc în diferite denominațiuni dar nu am auzit niciodată să se fi întâmplat în societatea bisericii adventiste de ziua a șaptea. De asemenea, am învățat că Dumnezeu folosește rareori vindecările miraculoase, deoarece și Satana le folosește. Aici, în Saeronam, cuplul care a experimentat puterea de vindecare a lui Dumnezeu timp de mai bine de 30 de ani ne-a împărtășit istoria lor inspirată experiență după experiență. Principalul lor obiectiv este apeleze la Dumnezeu cu o inimă disperată. Isus este încă viu. El te ajută și te vindecă dacă te încredințezi cu totul Lui și te supui Lui. Ei au prelegeri despre: principiile de recuperare a sănătății, vindecarea minții și a trupului, puterea minții, tratamentul bolilor mintale, diverse dependențe, o experiență rară și prețioasă a nașterii din nou, cum a vindecat Isus? Iertarea și cum să îți controlezi emoțiile și furia, în care pacienții au primit inspirație și practică pentru a obține vindecarea fizică, emoțională și spirituală. Oamenii s-au vindecat și caracterele lor s-au schimbat în mod uimitor. Cazuri de cancer în stadiu avansat, depresie severă și boli psihice, cazuri de insuficiență a organelor în stadiu avansat au fost vindecate miraculos, iar Isus este înălțat în Saeronem.
Am avut picioare, brațe și alte părți ale corpului, dar acum am ce ee mai important. Noi, adventiștii de ziua a șaptea, obținem uneori doar frunzele, fructele, florile, tulpinile și ramurile, dar uităm să obținem rădăcina, care este să-L chemi pe Dumnezeu cu o inimă disperată și El te va vindeca. Amin.
Martin Kim – servește ca pastor și evanghelist. Viața și slujirea sa sunt cel mai bine rezumate de următorul citat: „Când omul lucrează, omul lucrează. Dar când omul se roagă, DUMNEZEU LUCREAZĂ”.
Traducere: Adina Păltineanu




