Matei 17:20 Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui acestuia. „Mută-te de aici acolo” și s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputință.
Este semnificativ faptul că Isus folosește muștarul ca simbol cel puțin de două ori în mesajele Sale publice. Prima dată acest simbol apare în prima serie de parabole, iar acum, la coborârea de pe muntele schimbării la față, muștarul este folosit pentru a ilustra credința care le lipsea ucenicilor pentru a vindeca un copil posedat de demon.
Muștarul este una dintre cele mai vechi plante cunoscute și folosite de oameni atât ca ofrandă, aliment, condiment cât și ca medicament. Numele lui apare aproape invariabil în toate limbile vechi și noi pornind de la latinescul mustum ardens, (must arzător, iute, picant). Cei din vechime preparau pasta de muștar folosind mustul de struguri și de acolo îi vine numele până în ziua de astăzi.
În vorbirea lui Isus, muștarul este folosit mai întâi ca simbol al împărăției, în parabola grăuntelui de muștar, iar acum, ca simbol al credinței performante. Când Isus spune că cel care are credința cât un grăunte de muștar spune muntelui acestuia să se mute în mare, El folosește o hiperbolă care vrea să sublinieze perspectiva uimitoare a credinței autentice. Practic, o asemenea credință îl apropie pe credincios de Dumnezeu în așa măsură încât ideile omului și ideile lui Dumnezeu se împletesc, se aseamănă și se identifică unele cu altele, în cele din urmă. Mutarea muntelui în mare nu mai este un gând, sau o inițiativă a credinciosului, ci un fapt al gândirii și al puterii lui Dumnezeu. În acest sens, mutarea muntelui nu este realizarea credinței omului, ci o lucrare a lui Dumnezeu posibilă prin credința aceasta.
Așa cum muștarul este o plantă considerată sacră și credința simbolizată prin grăuntele de muștar are un element divin realizând o conexiune salvatoare pentru cel care deține și practică o asemenea credință. Muștarul este o plantă aromatică care conferă savoare alimentelor cu care se asociază. La fel credința simbolizată prin grăuntele de muștar aduce vieți armonie, frumusețe și încântare, conferind vieții spirituale bun-gust și pasiune.
Întrebarea de studiu este: Ce caracteristici are credința simbolizată prin sămânța de muștar?
- O credință care se naște din iubirea divină și manifestă iubire de oameni. Sămânța de muștar este un fruct al toamnei care presupune cândva o floare sau inflorescență în primăvară. Care poate fi cea mai simplă semnificație alocată unei plante înflorite dacă nu spectacolul uimitor al iubirii fecunde, al iubirii care se împlinește prin sine spre bucuria și încântarea celorlalți. Credința care se naște din iubirea sacrificială a lui Dumnezeu pentru noi este cea care poate muta munții, atunci când acest lucru este dorit și aprobat de Dumnezeu.
- O credință vie, care are în ea germenele unor mari realizări de perspectivă. Ceea ce face grăuntele de muștar să dețină o forță miraculoasă formidabilă este viața pe care o poartă și care rămâne latentă până în momentul când primește mesajul luminii și al cerului să se manifeste ca o nouă viață de sine stătătoare.
- O credință eficientă care poate realiza lucruri imposibile din perspectivă umană. Învățătorul oamenilor ne-a spus că deși este mică, sămânța de muștar produce plante viguroase. La fel lucrează și credința simbolizată prin grăuntele de muștar. Persoane aparent lipsite de importanță și fără imagine publică remarcabilă, datorită credinței lor tainice devin eroi peste noapte. David și întreaga sa viață exemplifică foarte bine acest adevăr.
- O credință autentică care nu poate rămâne nici ascunsă și nici inactivă. Credința asemene grăuntelui de muștar nu se confundă cu o credință falsă, la fel cum muștarul de cultură nu se confundă cu muștarul sălbatic, deși există o mulțime de asemănări pentru neștiutori. Muștarul sălbatic rămâne o simplă buruiană stânjenitoare în timp ce muștarul de cultură este prețios și apreciat ca plantă sacră, aromatică și folositoare să ne umple viața de savoare, bogăție și frumusețe. Pentru ca păsările cerului să o poată considera vrednică de a deveni un loc unde să-și poată crește puii în siguranță, muștarul este vizibil și poate fi identificat ușor.
- O credință aflată în dezvoltare. Creșterea ei este evidentă pentru cei din jur. Credința grăuntelui de muștar nu se oprește la nivelul unui bob mic rotund de culoare specifică. Planta aceasta binecuvântată crește rapid și eficient. Dezvoltarea ei este condiționată de existența factorilor prielnici. Studiul, rugăciunea și experiența religioasă creează condiții optime pentru dezvoltarea credinței, dar poate cel mai important factor de dezvoltare spirituală o constituie încercările traversate alături de Dumnezeu.
- O credință marcată de reziliență, care rezistă și supraviețuiește în vremurile grele. Credința care se aseamănă cu grăuntele de muștar nu re ofilește la primul vânt neprielnic. Solicitările, poate chiar violente, ale elementelor dezlănțuite nu fac decât să sporească rezistența și statornicia până la sfârșit. Această caracteristică a credinței o face deosebit de valoroasă. Numai dacă aceasta poate să-l conducă pe cineva până la capătul călătoriei spirituale în Împărăția slavei, numai atunci ea își merită locul între prioritățile noastre.
- O credință care aduce binecuvântare și vindecare pentru alții. Foarte frumos ne spune Învățătorul oamenilor că pe lângă mirabila sămânță pe care ne-o oferă muștarul, în ramurile lui păsările cerului se simt acasă. Dacă manifestarea credinți noastre se transformă în binecuvântări pentru cei din jur, atunci putem avea confirmarea că nutrim acea credință asemănată cu bobul de muștar. O credință care ne izolează în carapacea egoismului nostru, în ideea că ne scutește de mizeria lumii în care trăim, nu ne poate conduce în locul din slavă în care interesul pentru binele și binecuvântarea celorlalți constituie prima regulă a existenței.
Oficiul profetic: Comentând episodul studiat de noi despre insuccesul ucenicilor care aveau nevoie de o credință cât un grăunte de muștar, Ellen White scrie:
Necredința care i-a ținut departe de o legătură mai profundă cu Hristos și nepăsarea cu care priveau lucrarea sfântă încredințate lor aduseseră nereușita în lupta cu puterile întunericului… Pentru a birui trebuiau să vină la luptă într-un alt spirit. Credința lor trebuia să fie întărită prin rugăciune arzătoare și post și prin umilirea inimii. Ei trebuiau să fie goliți de eu și umpluți de spiritul și puterea lui Dumnezeu. HLL 431
