Apocalipsa 3:19 „Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care îi iubesc. Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te!”
Un mesaj aproape universal pentru cele șapte biserici din Apocalipsă este apelul Martorului credincios la pocăință. În diferitele circumstanțe ale fiecărei biserici, Dumnezeu recomandă ieșirea din situația precară specifică fiecăreia dintre ele, prin pocăință, întoarcere, renaștere și refacere spirituală.
Așa cum arată acest text, există două acțiuni din două direcții, nu neapărat opuse: Dumnezeu care mustră și disciplinează și omul care reacționează favorabil, sau nu, față de lucrarea lui Dumnezeu în viața credinciosului. Cele două faze ale pocăinței se pot armoniza pentru o experiență fericită a reînnoirii spirituale, sau se pot disocia spre pierderea șansei de salvare. Dumnezeu ne arată ce nu este bine, iar noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea reformelor, posibile numai cu mijloacele Lui.
Pocăința este schimbarea în bine a unei condiții spirituale, care dacă ar continua ar antrena după sine consecințe dintre cele mai neplăcute cu putință. Pocăința este o experiență personală și colectivă aflată la dispoziția tuturor credincioșilor, dar gradul absolut de accesibilitate nu înseamnă că rezultatul va fi o întoarcere în masă. În întreaga istorie a salvării, doar o minoritate a luat în serios remodelarea spirituală și numai o rămășiță a beneficiat de împlinirea marilor promisiuni ale lui Dumnezeu.
Schimbarea în bine este o provocare foarte serioasă pentru natura umană predispusă mai degrabă la comoditate, consum, nepăsare și demobilizare, decât la disciplină, redeșteptare, reformă și reconstrucție. Poate că cel mai frumos sinonim al pocăinței este dezvoltarea, pentru că pocăința este în cel mai înalt sens al cuvântului, devenire, conversie, restructurare și refacere.
Având în vedere dificultatea procesului pocăinței, Martorul credincios încurajează pe beneficiari la implicare serioasă și plină de determinare. ”Fii plin de râvnă!” insistă El. Acest lucru presupune o alegere permanentă a entuziasmului credinței, o viziune luminoasă și plină de speranță a unui demers pentru un viitor mai bun.
Mulțumirea de sine nu își are loc printre cei care acceptă provocarea lui Dumnezeu la creștere și maturizare spirituală. Nici demobilizarea sub efectul sentimentului cronic de vinovăție și neputință nu produce efecte mai fericite. Și indolența și abandonarea luptei spirituale, vin amândouă de la cel rău. Soluția ar fi deschiderea inimii pentru mustrările divine și adoptarea recomandărilor lui Dumnezeu cu încredere și răbdare în procesul devenirii spirituale.
Această experiență nu se realizează pe moment, ci este lucrarea unei vieți întregi. A spune DA la botez nu este sfârșitul pocăinței ci începutul unei vieți noi care continuă crescând, ca lumina care merge crescând până în miezul zilei. Iar, ajuns la maturitate spirituală, creșterea nu încetează, chiar până la sfârșitul alergării pe acest pământ. Viața veacului ce va să vină nu înseamnă stagnare spirituală ci continuă și veșnică devenire. Ținta este asemănarea cu Dumnezeu fără ca vreodată să fie depășită condiția de ființă creată, diferită calitativ de Ființa Creatoare.
Procesul schimbării eficiente cuprinde în sine câteva faze implicite și obligatorii.
- Primul pas al pocăinței este trezirea spirituală în care Duhul lui Dumnezeu luminează mintea, iar subiectul își dă seama ce nu este bine și ce și cum ar trebui și ar putea să fie altfel și mai bine.
- Al doilea lucru este alegerea binelui și a salvării și decizia de a-L asculta pe Dumnezeu. Și această fază și toate celelalte care urmează sunt asistate și mijlocite de Duhul Sfânt.
- Urmează pași mici și siguri ai schimbării vieții. Salturile și intermitențele trebuie evitate. Exagerările și reacțiile supra-dimensionate pot duce la eșecuri care pot prejudicia serios dezvoltarea.
- Schimbarea începe din inimă, din forul interior al sufletului. Sunt supuse schimbării gândurile, prioritățile și urgențele, valorile și principiile de bază. Urmează obiceiurile care formează stilul de viață cu toată bogăția de aspecte practice.
- Sunt necesare momente de analiză și evaluare. Acum Duhul Sfânt sesizează exagerările sau insuficiența. Concluziile conduc și determină o nouă calitate a creșterii echilibrate și a maturizării spirituale.
- În faza de platou nu slăbește nici vigilența spirituală și nici determinarea de a face permanente retușuri. Acestea sunt necesare din două motive: viața merge înainte cu Dumnezeu și sunt necesare adaptări, apoi, trebuie contracarată uitarea și rutina. Împrospătarea continuă a vieții spirituale este cel mai bun remediu împotriva plafonării și plictiselii nimicitoare. În toate fazele devenirii Rugăciunea și studiul sunt factori determinanți indispensabili și indiscutabili. Tot timpul va fi ceva nou pentru care să ne rugăm și ceva nou la care încă nu ne-am gândit, sau la care trebuie să ne gândim altfel.
- Bucuria unei vieți noi și înfloritoare se amplifică prin împărtășirea ei cu ceilalți de același fel, sau diferiți ca mentalitate și deprinderi. Aceștia din urmă pot face diferența și pot lua decizii mai bune pentru viața lor și pentru a altora asemenea lor.
