Supunere față de voia lui Dumnezeu, 11 septembrie

O femeie plăcută capătă cinste. Proverbe 11:16

Se poate să nu fii niciodată chemată să desfășori o lucrare publică. Dar toată lucrarea pe care o facem și care trebuie făcută, fie spălatul vaselor, fie punerea mesei, fie îngrijirea bolnavilor, fie gătitul sau spălatul rufelor, are o importanță morală; și până nu poți să îți asumi aceste îndatoriri cu voioșie și bucurie, nu ești pregătită pentru îndatoriri mai mari și mai înalte. Sarcinile umile din fața noastră trebuie să fie asumate de cineva; iar cei ce le împlinesc ar trebui să simtă că înfăptuiesc o lucrare necesară și onorabilă și că, în misiunea lor, oricât de umilă ar fi, ei fac lucrarea lui Dumnezeu, la fel de sigur ca Gabriel când a fost trimis la profeți. Toți lucrează după poziția lor în sferele de activitate corespunzătoare. Femeia, în casa ei, făcând treburile simple ale vieții, care trebuie să fie făcute, poate și trebuie să dea dovadă de credincioșie, ascultare și iubire la fel de sincere ca îngerii în sfera lor de activitate. Supunerea față de voia lui Dumnezeu face onorabilă orice lucrare care trebuie să fie făcută…

Nu suntem în cer, ci pe pământ. Când vom fi în cer, atunci vom fi calificați să facem lucrarea aleasă și înălțătoare a cerului. Aici, în această lume, trebuie să fim puși la probă și încercați. …

Cea mai înaltă datorie ce le revine tinerilor este cea din propria lor casă, de a binecuvânta pe tată și pe mamă, pe frați și surori prin afecțiune și interes sincer. Aici, ei pot da dovadă de abnegație și uitare de sine prin grija pe care o au și prin ceea ce fac pentru alții. Femeile nu vor fi niciodată degadate prin această lucrare. Este cea mai sacră și mai înaltă poziție pe care o pot ocupa. Ce influență poate avea o soră asupra fraților! Dacă este corectă, ea poate determina caracterul fraților săi. Rugăciunile, blândețea și afecțiunea ei pot face mult într-o familie. …

Aceste calități nobile nu pot fi niciodată transmise și altor minți dacă nu există mai întâi în mintea ta. Acea mulțumire a minții, acea afecțiune, blândețe și seninătate care vor atinge fiecare inimă, vor reflecta asupra ta ceea ce inima ta dăruiește altora. Dacă Hristos nu domnește în inimă, va exista nemulțumire și diformitate morală. Egoismul va cere de la alții ceea ce noi nu suntem dispuși să le oferim. Dacă Hristos nu este în inimă, caracterul va fi lipsit de iubire.

Nu numai lucrările și bătăliile mari pun la încercare sufletul și cer curaj. Viața de fiecare zi aduce nedumeririle, încercările și descurajările sale. Munca umilă este aceea care aduce adesea după sine răbdare și tărie de caracter. Încrederea în sine și hotărârea vor fi necesare pentru a întâmpina și învinge toate dificultățile. Asigură-te că Domnul stă alături de tine în orice loc, pentru a-ți fi mângâiere și alinare. Mărturii pentru comunitate 3:79-81.

Devoționalul face parte din cartea  ”Lift Him Up”  de Ellen G. White 

Adaptare: Adina Păltineanu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *