Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire … Prin credinţă, şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere sa zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise. Evrei 11:8, 11
Când Avraam și Sara s-au curățit de planurile de necredinţă prin care l-au avut pe Ismael și s-au bazat numai pe credință – adică dependență numai de Cuvântul lui Dumnezeu – s-a născut Isaac, adevăratul copil al făgăduinței. Ascultând de glasul Sarei (Geneza 16:1), Avraam se abătuse de la adevărata credință. Dar acum, după ce se întorsese numai la Cuvânt, la adevărata credință, el trebuia pus la probă înainte de a se putea spune despre el că ”credința lui este socotită drept neprihănire” (Romani 4:5).
El avusese încredere doar în Cuvântul lui Dumnezeu și îl obţinuse pe Isaac, adevăratul copil al făgăduinţei. Și acum, după ce l-a obţinut pe Isaac, întrebarea era dacă va avea încredere numai în Cuvântul lui Dumnezeu care părea împotriva lui Isaac. Prin urmare, Dumnezeu i-a spus lui Avraam: ”Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; … şi adu-l ardere-de-tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune” (Geneza 22:2).
Avraam îl primise pe Isaac având încredere numai în Cuvântul lui Dumnezeu. După ce s-a născut Isaac, Dumnezeu a confirmat cuvântul declarând: ”numai din Isaac va ieşi o sămânţă” (Gen. 21:12). Și acum a venit Cuvântul lui Dumnezeu: ”Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe Isaac, și adu-l ca ardere de tot.” Dar dacă Isaac este oferit ca ardere de tot, ce se va alege de făgăduința că sămânța lui va fi ca stelele cerului? Cu toate acestea, Cuvântul era ferm: adu-l pe Isaac ca ardere de tot.
Avraam avusese încredere numai în Cuvântul lui Dumnezeu care părea împotriva lui Ismael; dar acum era mai mult decât să ai încredere în cuvântul care pare împotriva lui Isaac – înseamnă să se încreadă în cuvântul lui Dumnezeu ca fiind împotriva cuvântului lui Dumnezeu. Și Avraam a făcut lucrul acesta. El nu a insistat că Dumnezeu ar trebui să ”armonizeze aceste pasaje”. Era suficient pentru el să știe că declarațiile erau toate Cuvântul lui Dumnezeu. Știind aceasta, el a avut încredere în acel cuvânt și l-a lăsat pe Domnul să ”armonizeze acele pasaje” sau să ”explice acele texte”, dacă erau necesare explicații.
Lessons on Faith, p. 28. 29
Materialul face parte din cartea: Vestea bună cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, A. T. Jones și E. J. Waggoner
Traducere: Roxana Duminică
