Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui. Psalmul 18:6
”Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” (Geneza 1:27). ”Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Geneza 2:7). Asemenea animalelor, omul a fost luat din pământ. El nu este decât ”praf şi cenuşă” (Geneza 18:27). Omul nu poate să se laude deloc, pentru că numai prin puterea lui Dumnezeu, care poate face din același lut un vas de cinste şi altul de ocară, este el diferit de animale.
Pământul este sursa din care au izvorât toate creaturile însuflețite. ”Toate au fost făcute din țărână şi toate se întorc în țărână.” (Ecl. 3:20). După moarte și descompunere, țărâna prințului nu se poate deosebi cu nimic de țărâna cerșetorului. Dacă în cele din urmă acesta nu împărtășește soarta animalelor și nu este dat uitării, este doar pentru că a avut suficientă umilință pentru a accepta înțelepciunea care vine de la Dumnezeu, pentru că ”omul pus în cinste şi fără pricepere este ca dobitoacele pe care le tai.” (Psalmul 49:20).
O, de ce este duhul muritorilor atât de mândru? Omul a fost făcut din ţărână, ca să își aducă aminte că nu este nimic prin sine însuși; dar a fost făcut și după chipul lui Dumnezeu, ca să cunoască infinitele posibilități care sunt în fața lui – părtășia cu Dumnezeu Însuși. În el însuși, nu are mai multă putere decât țărâna pe care calcă, dar este capabil de cele mai mari lucruri prin puterea și bunătatea lui Dumnezeu. Și, oricât de ciudat ar părea, capacitățile lui sunt cele mai mari atunci când este cel mai conștient de slăbiciunea lui. ”Căci când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Cor. 12:10).
Cât de firesc este pentru noi ca în cazuri de urgență să apelăm la ajutorul unui alt om sau la puterea omenească. Și totuși nimeni de pe pământ nu are puterea să facă vreo schimbarea în propria sa condiție fizică. ”Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său! El a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ea. El ţine credincioşia în veac” (Psalm 146: 5,6).
Waggoner, The Gospel in Creation, p. 137- 140
Materialul face parte din cartea: Vestea bună cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, A. T. Jones și E. J. Waggoner
Traducere: Roxana Duminică
